Ursoaica Masha a pășit pentru prima dată în iarbă la sanctuarul de la Zărnești
Nu doar oamenii, ci și animalele fug din calea războiului din Ucraina. La Sanctuarul de urși de la Zărnești a ajuns Masha, o ursoaică salvată de la viața de paiață de circ înainte de invazia Rusiei în Ucraina, apoi salvată încă o dată, când a fost luată și adusă în România.
Masha a ajuns la Sanctuarul de la Zărnești, din județul Brașov. A fost paiață de circ și salvată de președintele BF Nathan. Apoi a început războiul și deși salvarea pentru a doua oară a Mashei era o chestiune dificilă, nimeni nu a abandonat.
Ursoaica Masha a fost paiață de circ
„Bine ai venit în pădurea Libearty frumoasă Masha! Chinul tău a luat sfârșit! Ai trăit o viață de paiață de circ și ai fost supusă la traume fără nicio vină, te-au plimbat prin orașe într-o cușcă mică în spatele unei dube să câștige bani de pe urma ta. Lionel De Lange, președintele BF Nathan, te-a scos din acel iad și ai călcat poate prima dată pe iarbă. Când am zis că vei ajunge să trăiești o viață demnă de urs în pădurea AMP Libearty, a început războiul. Salvarea ta părea imposibilă, dar nimeni nu a depus armele. O „armată” întreagă de oameni s-au luptat ca tu să ai parte de o viață demnă și astăzi putem răsufla ușurați. Am reușit. Știm că ești speriată și totul este nou pentru tine, dar vei fi bine! Tot ce ai de făcut acum este să te odihnești căci drumul a fost lung”, au scris cei de la Sanctuarul Liberaty din Zărnești, citați de Mediafax.
Masha a explorat pas cu pas țarcul în care a fost eliberată
Apoi, după o noapte petrecută pe un culcuș moale de paie, în liniște și pace, după călătoria lungă de peste 30 de ore cu mașina pe ruta Ucraina-România, în drumul ei spre libertate, ursoaica Masha a pășit marți pentru prima oară în pădure.
„Cu pași timizi la început și tot mai încrezătoare apoi, Masha a explorat pas cu pas țarcul în care a fost eliberată și, chiar a încercat și apa din piscină! Pădurea Sanctuarului AMP Libearty îi va fi de acum înainte casă pentru totdeauna! Bun venit, dragă Masha!”, au mai scris cei de la Zărnești.