Home » D:News » Ceva îngrijorător se petrece la polii Pământului. Cercetătorii au crezut că „așa ceva ar fi imposibil”

Ceva îngrijorător se petrece la polii Pământului. Cercetătorii au crezut că „așa ceva ar fi imposibil”

Publicat: 23.03.2022

Este destul de clar că se petrece ceva de-a dreptul îngrijorător cu polii Pământului, două dintre cele mai reci locuri din lume.

Doar săptămâna trecută, jurnaliștii de la Washington Post precizau faptul că temperaturile din Antarctica de Est ar fi crescut cu 32 de grade Celsius peste medie.

Mai mult decât atât, „ciclonul-bombă” ar putea modifica temperaturile arctice până aproape de punctul de topire, de vreme ce aceste valori au  crescut cu peste 10 grade Celsius.

Polii Pământului trec printr-un moment de încălzire simultană

„Până acum două zile am fi putut băga mâna în foc cum că așa ceva ar fi imposibil”, spune jurnalistul și specialistul în climă antarctică Stefano Battista pe una dintre rețelele de socializare.

Temperaturile au fost mai apropiate de -17 grade Celsius, ceea ce înseamnă o temperatură cu mult mai caldă decât cea obișnuită, de -45 grade Celsius sau -51 grade Celsius.

Situația poate să fie una alarmantă pentru că vine toamna pentru continent și astfel se pierd 25 de minute de căldură în fiecare zi. Încălzirea a fost cauzată de curenții calzi și umiditatea din atmosferă, similar cu efectele diferite de ciclon din zona arctică.

Cu toate că regiunea se află încă în noaptea polară care durează șase luni de zile, temperaturile de peste weekend ar putea atinge 10 grade Celsius, indică Futurism.

Vorbește acum sau…

Lucrurile nu arată prea bine atunci când se vorbește despre schimbările climatice. Nu sunt însă pierdute toate speranțele, nu este nicidecum o cauză pierdută. Să spui altceva nu este util deloc.

Chiar și în 2019, Forbes scria că toate viziunile apocaliptice legate de încălzirea vremii și schimbările climatice sunt greșite. Ba mai mult, descurajau oamenii din a acționa în momente în care Pământul are cea mai mare nevoie.

Deși mesajele din spațiul public nu sunt întotdeauna cele mai corecte, nu este timpul pierdut pentru a acționa pozitiv în direcția schimbărilor climatice.

Vă mai recomandăm și:

Greenpeace avertizează că efectele crizei climatice ne lovesc mai puternic și mai repede decât s-a anticipat

Schimbările climatice afectează păsările din Europa. Ce spun cercetătorii?

Pădurea Amazoniană este în impas din cauza crizei climatice. Ce arată datele?

Fosilele bine conservate, o consecință a schimbărilor climatice din trecut

Vlad Constantin Voinea
Vlad Constantin Voinea
Vlad a făcut parte din echipa site-ului Descoperă.ro între februarie și august 2022, fiind pasionat de subiecte asociate cu știința, tehnologia, istoria și geopolitica. Vlad este specializat în managementul crizelor si prevenirea conflictelor, fiind absolvent al Universității Naționale ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase