Un ucrainean din cinci, forțat să-și părăsească locuința după războiul declanșat de Rusia
Mai mult de o cincime din cele 44 de milioane de persoane care trăiau în Ucraina înainte ca Rusia să invadeze ţara, luna trecută, au fost mutate în interiorul ţării sau au fugit în alte ţări, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Milioane de oameni din Ucraina se confruntă zilnic cu o luptă pentru supravieţuire, în timp ce oraşele afectate puternic de lupte sunt sărace în alimente, nu au apă curată, nu au acces la asistenţă medicală şi funcţionează fără căldură şi electricitate.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat într-un raport din această lună că „se estimează că peste 12 milioane de persoane sunt blocate în zonele afectate sau nu pot pleca din cauza riscurilor sporite de securitate, a distrugerii podurilor şi a drumurilor, precum şi a lipsei de resurse sau de informaţii cu privire la locul unde pot găsi siguranţă şi cazare”, potrivit The New York Times.
Criză umanitară fără precedent în istoria modernă a Europei
Naţiunile Unite au finalizat primul convoi de ajutoare umanitare urgente către un oraş greu afectat din estul Ucrainei, livrând provizii medicale, apă îmbuteliată, mâncare gătită şi conserve pentru a ajuta aproximativ 35.000 de persoane din Sumî.
„Sperăm că acesta este primul din multe transporturi livrate oamenilor prinşi în capcana luptelor”, a declarat Amin Awad, coordonatorul de criză al ONU în Ucraina.
Viteza cu care s-a derulat criza umanitară este fără precedent în istoria modernă a Europei. Peste trei milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie, iar aproximativ 6,5 milioane de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza luptelor.