Peste 450.000 de ucraineni au intrat în România de la declanșarea războiului și până acum
Peste 15.000 de cetățeni ucraineni au intrat miercuri în România, ceea ce face ca numărul total al celor care au trecut frontiera în țara noastră de la declanșarea războiului să depășească 450.000.
Potrivit Poliției de Frontieră, miercuri, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 63.708 de persoane, dintre care 15.286 cetăţeni ucraineni, în ușoară creștere de 0,4% faţă de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.305 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 1,6%, iar pe la cea cu Republica Moldova au întrat 6.422 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 2%.
Peste 456.000 cetăţeni ucraineni au intrat în țara noastră
De la declanşarea acestei crize, la nivel naţional, au intrat în România 456.284 cetăţeni ucraineni.
Poliția de Frontieră anunță că, în prezent, controlul la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă.