Peste 1.500 de civili, inclusiv 42 de copii, au fost uciși până acum în Ucraina
Organizația Națiunilor Unite a înregistrat 1.581 de victime civile – 579 care au fost ucise și 1.002 rănite – de la începutul invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie.
Printre morți se numără 42 de copii, iar printre răniți se numără 54 de copii, potrivit ultimului raport al ONU privind victimele civile, anunță CNN.
Cel mai mare număr de victime a fost înregistrat în zonele aflate încă sub controlul guvernului ucrainean.
Numărul real al victimelor este „considerabil mai mare”
„Cele mai multe dintre victimele civile înregistrate au fost cauzate de utilizarea armelor explozive cu o arie de impact largă, inclusiv bombardamente cu artilerie grea și sisteme de rachete cu lansare multiplă, precum și de rachete și lovituri aeriene”, potrivit raportului ONU.
Biroul pentru drepturile omului al ONU consideră că numărul real al victimelor este „considerabil mai mare, în special pe teritoriul controlat de Guvern și mai ales în ultimele zile”, după ce au fost raportate ostilități intense în regiuni precum Harkov, Mariupol și Donețk, „unde există acuzații privind sute de victime civile”.