Home » D:News » Prețul petrolului a urcat la cele mai ridicate niveluri din 2008 încoace

Prețul petrolului a urcat la cele mai ridicate niveluri din 2008 încoace

Prețul petrolului a urcat la cele mai ridicate niveluri din 2008 încoace
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 08.03.2022

Prețul petrolului a urcat la cele mai ridicate niveluri din 2008 încoace, în condițiile în care SUA și aliații au luat în calcul o interdicție a importurilor de petrol rusesc și a întârzierilor în revenirea țițeiului iranian pe piețele globale.

În primele minute de tranzacționare, petrolul Brent a ajuns la 139,13 dolari, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a atins 130,50 dolari, ambele referințe atingând cele mai ridicate niveluri din iulie 2008.

Până la ora 1017 GMT, prețurile au pierdut o parte din aceste creșteri, Brent-ul ajungând la 124,71 dolari pe baril, iar WTI-ul la 122,35 dolari, scrie Reuters.

Statele Unite și aliații europeni analizează posibilitatea de a interzice importurile de petrol rusesc, a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken, iar Casa Albă s-a coordonat cu principalele comisii din Congres care avansează cu propria interdicție.

Ce s-ar întâmpla dacă majoritatea exporturilor de petrol ale Rusiei ar fi întrerupte?

Analiștii de la Bank of America au declarat că, dacă majoritatea exporturilor de petrol ale Rusiei vor fi întrerupte, ar putea exista un deficit de 5 milioane de barili pe zi (bpd) sau mai mare, iar asta înseamnă că prețul petrolului ar putea ajunge până la 200 de dolari.

Analiștii de la JP Morgan au spus că petrolul ar putea urca la 185 de dolari în acest an, iar analiștii de la Mitsubishi UFJ Financial Group Inc (MUFG) au spus că petrolul ar putea ajunge la 180 de dolari și ar putea provoca o recesiune globală.

Rusia este principalul exportator mondial de țiței și produse petroliere combinate, cu aproximativ 7 milioane de bpd, adică 7% din oferta globală.

Prețurile globale ale petrolului au urcat cu peste 60% de la începutul anului 2022, împreună cu alte mărfuri, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la creșterea economică mondială și la stagflație.

A doua economie a lumii vizează deja o creștere mai lentă

China, a doua economie a lumii, vizează deja o creștere mai lentă de 5,5% în acest an.

Între timp, discuțiile pentru a revigora acordul nuclear încheiat de Iran cu puterile mondiale în 2015 au fost împotmolite în incertitudine duminică, în urma cererilor Rusiei de a obține o garanție din partea SUA că sancțiunile cu care se confruntă din cauza conflictului din Ucraina nu îi vor afecta comerțul cu Teheranul. China a ridicat, de asemenea, noi cerințe, potrivit unor surse.

Ca răspuns la solicitările Rusiei, Blinken a declarat duminică că sancțiunile impuse Rusiei din cauza invaziei sale din Ucraina nu au nicio legătură cu un potențial acord nuclear cu Iranul.

Separat, oficiali americani și venezueleni au discutat despre posibilitatea de a atenua sancțiunile petroliere impuse Venezuelei, dar au făcut progrese reduse în vederea unui acord în cadrul primelor lor discuții bilaterale la nivel înalt din ultimii ani, au declarat cinci surse familiare cu acest subiect.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Cât de periculos este să amânăm mersul la toaletă?
Cât de periculos este să amânăm mersul la toaletă?
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat puterea prezidențială timp de 90 de minute
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat ...
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Inteligența Artificială a declanșat o criză de fraudă academică în universități
Inteligența Artificială a declanșat o criză de fraudă academică în universități
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?