Prognoza ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

05 03. 2022, 03:00
Sursa foto: Pixabay

Temperaturile vor fi mai mici decât cele normale în următoarele două săptămâni. Apoi, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni.

Săptămâna 07.03.2022 – 14.03.2022

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, dar și local deficitar în cele nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 14.03.2022 – 21.03.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în regiunile centrale și la munte.

Săptămâna 21.03.2022 – 28.03.2022

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și la munte

Săptămâna 28.03.2022 – 04.04.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice și nordice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.