Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, spune că al treilea război mondial va fi nuclear
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta va implica arme nucleare şi va fi distructiv, a informat agenţia de presă RIA.
Serghei Lavrov, ministrul de Eterne al Rusiei, care anterior a declarat că „supremaţia Occidentului a luat sfârşit”, avertizează NATO că Rusia nu va permite Ucrainei să achiziţioneze arme nucleare. Acesta a mai adăugat că Rusia a lansat o operaţiune militară specială împotriva Ucrainei săptămâna trecută pentru că s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar dobândi arme nucleare, transmite Reuters.
Dacă Ucraina se înarmează nuclear, Lavrov susţine că se va ajunge la o confruntare NATO-Rusia, iar „al treilea război mondial va fi nuclear”.
„Rusia are mulţi prieteni, este imposibil să o izolezi”
În privinţa sancţiunilor, Lavrov spune că Federaţia Rusă s-a pregătit pentru acestea, dar a fost surprins că acestea au afectat sportivii şi lucrătorii media. „Rusia are mulţi prieteni, este imposibil să o izolezi”, crede Lavrov.
„Occidentul însuşi a contribuit la distrugerea formării unei noi arhitecturi de securitate. Tabăra ucraineană ţine negocierile la ordinul Statelor Unite”, a mai spus Lavrov.
Pe problema Ucrainei, Lavrov a punctat că „Crimeea face parte din Federaţia Rusă, iar acest lucru nu este negociabil. Poporul ucrainean îşi poate alege guvernul, dar acesta trebuie să reprezinte toate minorităţile Ucrainei”.
Discursul său a fost ţinut la o conferinţă ONU pentru drepturile omului, iar pe durata sa zeci de diplomaţi ruşi au ieşit nervoşi din sală, boicotându-l pe ministrul de Externe al Rusiei. Alţi diplomaţi ONU au afişat steagul Ucrainei în semn de protest, transmite Independent.