Doar 2% dintre angajatori mai oferă abonament la sala de sport în pachetul de beneficii
Pandemia a reconfigurat oferta de beneficii extrasalariale. Acum, doar 2% dintre anunțurile de joburi promovează abonamentul la sala de sport ca beneficiu, comparativ cu peste 50% înainte de pandemie, arată un studiu.
Pe măsură ce activitatea angajaților a trecut tot mai mult în mediul online, iar restricțiile impuse de autorități au limitat anumite activități, companiile s-au adaptat și au reconfigurat pachetul de beneficii oferit. Astfel, conform datelor de pe platforma de recrutare BestJobs, în prezent doar 2% dintre companii mai atrag candidați noi promovând abonamentul la sală ca beneficiu extrasalarial, în timp ce, înainte de pandemie, același beneficiu era acordat de peste 50% dintre angajatori.
Tot în contextul evoluției ofertei extrasalariale, se observă că posibilitatea de a lucra remote s-a transformat din beneficiu în mod de lucru obișnuit pentru tot mai multe companii din România. Mai exact, doar 4% din totalul anunțurilor mai menționează remote pe lista de beneficii, în timp ce oferta de astfel de joburi a înregistrat în luna ianuarie un record de 15% din totalul locurilor de muncă active.
Beneficii care au rămas constante în oferta companiilor
În categoria beneficiilor care au scăzut în tendințe se numără și organizarea de petreceri ale companiei, teambuilding-urile, dar și decontarea transportului.
La polul opus, se observă beneficii noi, care au început să își facă apariția în oferta companiilor, cum ar fi buget de compensare pentru telemuncă, sprijin în reconversii profesionale interne, zile libere în plus și acces la serviciile profesioniștilor terapeuți sau coachi.
„Al doilea an de pandemie a fost resimțit de către angajații români ca fiind mai dificil decât primul, iar aproape jumătate dintre ei declarau la finalul anului trecut că au ajuns la burnout. Mulți dintre candidații activi pe BestJobs își doresc ca un job nou să nu mai fie o sursă de stres și să le aducă beneficii mai multe. Aceștia acordă mai multă importanță bunăstării psihice acum, drept pentru care își doresc mai mult timp liber pentru ei și mai mult confort la job, în general. Vedem cum companiile s-au adaptat rapid și încearcă să răspundă nevoilor candidaților, fiind presați și de deficitul mare de personal”, spune Ana Vișian, marketing manager BestJobs.
Tichetele de masă, bonusul de performanță, abonamentul la servicii medicale și trainingurile de specializare reprezintă beneficii care au rămas constante în oferta companiilor.
Astfel de oferte sunt oferite de angajatorii din domeniile Vânzări, Tehnic, Inginerie, Contabilitate și IT.