Daddy Diaz ar putea deveni cel mai mare bulldog francez din lume. Cântărește deja 22 de kilograme
Un bulldog francez care cântăreşte 22 kg ar putea fi cel mai mare din rasa sa din lume. Diaz, cunoscut şi sub numele de Daddy Diaz, este deja „cel mai mare Frenchie din Australia”, dar speră să ia acest titlu la nivel mondial.
Proprietarul Aden Bedot, din Sydney, şi-a dat seama că Diaz avea să devină un „băiat mare” când avea doar şase luni.
El a spus: „Tatăl său, Bronx, a venit să-l viziteze şi Diaz era aproape mai mare decât el atunci. Prietenii mei sunt proprietarii mamei şi tatălui său, aşa că Diaz încă îşi mai vede părinţii din când în când, ceea ce este destul de mişto”.
Ultima dată când a fost cântărit, acesta avea de două ori mai mare decât greutatea medie pentru rasa sa, potrivit Mirror.
În general, câinii din rasa bulldog francez ajung la o înălţime de aproximativ 11 până la 12 centimetri, iar masculii cântăresc între 20 şi 28 de kilograme, iar femelele în jur de 16 până la 24 de kilograme.
Popularitatea acestei rase a crescut vertiginos începând cu 2004
Câinele, în vârstă de patru ani, care a fost descris ca fiind un ”hipopotam mic”, a adunat 14.600 de urmăritori pe Instagram datorită mărimii sale, oamenii fiind „uimiţi” de cât de mare este. Un utilizator a spus: „Este enorm. Arată exact ca un hipopotam mic – ar putea trece cu uşurinţă drept unul. Diaz – eşti adorabil”.
Popularitatea acestei rase a crescut vertiginos începând cu 2004, cu o creştere de 2.747% a numărului de proprietari în Marea Britanie, potrivit cifrelor furnizate de Kennel Club. Cu toate acestea, creşterea cererii a stârnit avertismente cu privire la creşterea câinilor cu faţa plată.
Din cauza botului lor scurt şi a craniului lat şi mai plat, câinii din această rasă sunt predispuşi la o afecţiune cunoscută sub numele de Sindromul de obstrucţie a căilor respiratorii brahicefalice. Aceştia pot suferi de probleme de piele, gene inversate, luxaţie de rotulă şi afecţiuni ale calculilor renali.