Coif vechi de peste 300 de ani, găsit în locuința unui bărbat din Argeș
Un coif ,,turban turcesc cu diademă”, vechi de peste 300 de ani, a fost găsit în locuința unui bărbat din Argeș.
Polițiștii din Argeș anunță că un coif – ,,turban turcesc cu diademă”, posibil din secolul al XVIII-lea, susceptibil să aparțină patrimoniului cultural național – a fost descoperit în urma unei percheziții desfășurată marți.
Cercetările se fac pentru furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural și tăinuire.
Bărbatul încerca să vândă coiful pe o platformă de profil
În urma percheziției desfășurate în orașul Ștefănești, la locuința unui bărbat de 55 de ani, polițiștii au descoperit obiectul respectiv, pe care bărbatul și l-a însușit în scopul revânzării pe o platformă de profil.
„Artefactul a fost ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor, urmând să fie predat Direcției Județene pentru Cultură Argeș, pentru a fi supus unei expertize de specialitate”, transmite Poliția Argeș.
Ce trebuie să știe persoanele care descoperă bunuri arheologice?
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, și luarea măsurilor legale care se impun, potrivit Mediafax.
Persoanele fizice care descoperă în mod întâmplător bunuri arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geologice sunt obligate să le predea în termen de 72 de ore de la descoperire primarului.
Bunurile vor fi ulterior predate la direcțiile județene pentru cultură și patrimoniu cultural național, în termen de 10 zile.
Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat în condițiile legii bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului.