Cât de eficientă este a patra doză de vaccin împotriva variantei Omicron
A patra doză a vaccinului anti-COVID-19 duce la creşterea anticorpilor la niveluri mai mari decât după doza a treia, însă nu ajunge pentru a preveni în fața Omicron, potrivit unui studiu preliminar din Israel.
Centrul Medical Sheba din Israel a administrat a doua serie de vaccinuri în cadrul unui studiu în rândul angajaților săi și studiază efectul serului Pfizer la 154 de persoane după două săptămâni și al serului Moderna la 120 de persoane după o săptămână, a declarat Gili Regev-Yochay, directorul Unității de Boli Infecțioase, conform Reuters.
Rezultatele au fost comparate cu cele obținute de un grup de control care nu a primit a patra injecție. În plus, cei vaccinați cu Moderna primiseră anterior trei injecții cu vaccinul de la Pfizer, a precizat spitalul.
Vaccinurile au dus la o creștere a numărului de anticorpi „chiar puțin mai mare decât după a treia doză”, a declarat Regev-Yochay: „cu toate acestea, nu este, probabil, suficient în fața Omicron”.
Israel, țara care a introdus cel mai rapid vaccinările inițiale împotriva COVID-19
„Știm până acum că nivelul de anticorpi necesar pentru a proteja și pentru a nu fi infectat de Omicron este probabil prea mare pentru vaccin, chiar dacă este un vaccin bun”, a adăugat Gili Regev-Yochay.
Rezultatele, despre care spitalul a spus că sunt primele de acest fel din lume, sunt preliminare și nu au fost încă publicate.
Israel a fost țara care a introdus cel mai rapid vaccinările inițiale împotriva COVID-19 în urmă cu un an, iar luna trecută a început să ofere o a patra doză celor mai vulnerabili sau expuți la risc ridicat.