Iranul a lansat rachete de croazieră. „Este un mesaj pentru securitate, pace şi prietenie”
Unităţi ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au lansat, marţi, rachete de croazieră, în cursul unor ample exerciţii militare efectuate în sudul ţării, pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza activităţilor nucleare.
Au fost lansate cel puţin cinci rachete de croazieră şi au fost testate drone de atac, conform agenţiei semioficiale Tasnim. În cursul exerciţiilor, au fost simulate misiuni de contracarare a atacurilor asupra coastelor Iranului, de la frontiera cu Irakul până la Strâmtoarea Hormuz, a declarat generalul Ali Reza Tangsiri, comandantul Forţelor Navale din cadrul Gardienilor Revoluţiei. „Este vorba de un mesaj pentru securitate, pace şi prietenie” adresat naţiunilor regionale, a subliniat generalul iranian.
Exerciţiile militare au început luni, în contextul impasului în negocierile cu marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear din 2015, informează agenţia Associated Press.
Israelul a avertizat în mod constant că ar putea ataca instalţiile nucleare iraniene pentru a împiedica Teheranul să fabrice arme atomice.
Riposta Iranului va consta în atacuri devastatoare
„Orice atac israelian va trebui să fie aprobat şi susţinut de Statele Unite”, a declarat luni Gholamali Rashid, şeful Comandamentului central al armatei iraniene. „Riposta Iranului va consta în atacuri devastatoare asupra tuturor bazelor, centrelor militare şi zonelor utilizate pentru agresiune”, a avertizat Gholamali Rashid.
Negocierile dintre Iran şi marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear iranian au fost reluate la sfârşitul lunii noiembrie, la Viena, dar sunt în impas. Iranul a condiţionat revenirea la respectarea în totalitate a Acordului nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de Statele Unite. Însă Guvernul Israelului cere comunităţii internaţionale să nu accepte relaxarea măsurilor de sancţionare a Iranului. „Un Iran dotat cu arme nucleare va atrage întregul Orient Mijlociu într-o cursă a înarmării atomice. Ne vom găsi într-un nou Război Rece, dar, de data aceasta, bomba va fi în mâinile unor fanatici religioşi implicaţi în activităţi teroriste. Comunitatea internaţională trebuie să prevină acest lucru prin sancţiuni mai dure, printr-o monitorizare mai atentă şi prin purtarea tuturor negocierilor de pe o poziţie de forţă”, a declarat recent ministrul israelian de Externe, Yair Lapid.
Administraţia de la Teheran a anunţat că este determinată să ajungă la o înţelegere pentru relansarea Acordului nuclear din 2015, dar Statele Unite au avertizat că actualele oportunităţi diplomatice nu vor exista la infinit. Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran s-au amplificat după ce fosta Administraţie Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni împotriva Teheranului, suspectat că vrea să se doteze cu arme atomice.
Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul. Preşedintele Joseph Biden a transmis că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.