O femeie a născut pe scaunul din față al unei mașini Tesla Model S
O femeie din Philadelphia a dat naştere celui care, probabil, este primul „bebeluş Tesla” din lume. Copilul s-a născut pe scaunul din faţă al unei maşini electrice inteligente în timp ce aceasta rula pe pilot automat, spre maternitate.
Remarcabila naştere a avut loc în timp ce Yiran Sherry, în vârstă de 33 de ani, şi soţul ei, Keating Sherry, în vârstă de 34 de ani, îl duceau pe fiul lor Rafa, în vârstă de trei ani, la grădiniţă.
Lui Yiran Sherry i s-a rupt apa în timp ce era blocată în trafic. Cu contracţiile crescând rapid şi cu aglomeraţia din trafic, cuplul şi-a dat seama că nu va ajunge la timp la maternitate, potrivit The Guardian.
Bărbatul a pus vehiculul pe pilot automat după ce a setat sistemul de navigaţie spre spital, aflat la 20 de minute distanţă.
„Mulţumim inginerilor geniali de la Tesla!”
El a povestit că a pus ușor o mână pe volanul maşinii în timp ce îşi îngrijea soţia. „Îmi strângea mâna până la punctul în care am crezut că mi-o va rupe”, a declarat Keating Sherry. Asistentele au tăiat cordonul ombilical al bebeluşului peste scaunul din faţă al maşinii.
„Odată ce pediatrul a spus: este sănătoasă, felicitări, a fost o adevărată uşurare”, a mai relatat bărbatul. Cuplul şi-a numit fiica Maeve Lily, dar a avut şi varianta Tess, în semn de omagiu pentru producătorul auto Tesla.
„Mulţumim inginerilor geniali de la Tesla pentru geniala inovaţie a pilotului automat”, a spus Keating Sherry.
Naşterea bebeluşului este o veste bună pentru Tesla, care a fost afectată de o publicitate negativă cu privire la problemele de siguranţă. Săptămâna aceasta, o companie de taxi din Paris a renunţat la utilizarea maşinilor Tesla Model 3 după un accident mortal. În 2019, Tesla s-a confruntat cu un proces în Florida din cauza unui accident care a provocat moartea unui adolescent aflat într-un Model S.