O adolescentă din Galați a povestit coșmarul trăit după ce s-a vindecat de COVID-19. Fata are probleme mari de sănătate specifice sindromului Long COVID-19, iar specialiștii atrag atenția că se poate întâmpla oricui.
Adolescenta a realizat o filmare în care a povestit ce a pățit după ce s-a vindecat de COVID-19. Ea vorbește despre probleme de respirație, presiune în piept, palpitații, amorțeli ale membrelor, oboseală, lipsa poftei de mâncare, vedere afectată, inflamație la cap și dureri de burtă.
„Simptomele sunt groaznice, nu am mai putut să-mi desfășor activitățile fizice, cred ca am avut peste 80 de simptome, peste tot”, a relatat tânăra, potrivit Mediafax.
Fata a mai spus că anterior COVID-19 nu a avut probleme de sănătate și că a făcut sport. Se poate întâmpla oricui, trag un semnal de alarmă specialiștii.
„Să ne între bine în cap: în locul acestei tinere poate fi oricând copilul oricăruia dintre noi! Imaginează-ți copilul în locul ei și apoi te întreabă ce ai face să îți păzești puiul de o asemenea boală care i-a răpit ani de zile din viață. Băiatul meu cel mare are 17 ani. Mi se face negru în față ochilor doar când încerc să îmi imaginez”, a scris cercetătorul Octavian Jurma pe o rețea de socializare online.
Numeroși oameni au avut simptome asemănătoare după ce s-au vindecat de COVID-19, potrivit studiilor realizate de specialiști din întreaga lume.