Statele Unite au cerut Japoniei, Chinei și altor state să reducă rezervele de petrol
Administrația Biden le-a cerut unora dintre cele mai mari națiuni consumatoare de petrol din lume – inclusiv China, India și Japonia – să ia în considerare folosirea stocurilor de țiței într-un efort coordonat de a reduce prețurile energiei.
Solicitarea neobișnuită survine în condițiile în care președintele american Joe Biden respinge presiunile politice legate de creșterea prețurilor la pompă și a altor costuri determinate de revenirea activității economice de la minimele atinse la începutul pandemiei de coronavirus, potrivit Reuters.
De asemenea, demersul reflectă frustrarea SUA în relația cu membrii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, care au respins cererile repetate ale Washingtonului de a accelera creșterea producției.
Biden și consilieri de rang înalt au discutat în ultimele săptămâni posibilitatea unei eliberări coordonate a petrolului stocat, cu aliații apropiați, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și India, precum și cu China, au declarat sursele.
SUA și aliații au mai recurs la eliberarea coordonată a rezervelor strategice de petrol, de exemplu în 2011, în timpul războiului din Libia, membră a OPEC.
Țițeiul american și referința la nivel mondial Brent s-au prăbușit
Însă propunerea actuală reprezintă o provocare fără precedent pentru OPEC, cartelul care a influențat prețurile petrolului timp de peste cinci decenii, deoarece implică China, cel mai mare importator de țiței din lume.
Un oficial al Ministerului japonez al Industriei a declarat că Statele Unite au solicitat cooperarea Tokyo pentru a face față creșterii prețurilor petrolului, dar nu a putut confirma dacă cererea include eliberarea coordonată de stocuri. Prin lege, Japonia nu poate folosi eliberarea rezervelor pentru a reduce prețurile, a spus oficialul.
Biroul de stat al rezervelor din China a declarat că lucrează la o eliberare a rezervelor de țiței, deși a refuzat să comenteze cererea SUA.
Un oficial sud-coreean a confirmat că Statele Unite au cerut Seulului să elibereze unele rezerve de petrol.
Mai multe persoane familiarizate cu această chestiune au avertizat că negocierile privind o eliberare coordonată a rezervelor nu au fost finalizate și nici nu s-a luat o decizie finală cu privire la urmărirea unui anumit nivel al prețurilor petrolului.
După ce Reuters a relatat despre discuțiile de la Casa Albă, țițeiul american și referința la nivel mondial Brent s-au prăbușit, acesta din urmă coborând sub 80 de dolari pe baril.