Breșele de securitate duc la pierderi uriașe, spun experții
Experții estimează că breșele de securitate duc la pierderi de ordinul milioanelor de dolari și au întocmit un plan în 10 pași pentru reacția de urgență a companiilor care se confruntă cu astfel de situații.
Planul a fost prezentat pe blogul din România al producătorului de soluţii antivirus Eset: „păstrați-vă calmul, urmați planul de răspuns la incidente, evaluați amploarea incidentului de securitate și implicați departamentul juridic, sunt primii patru pași pe care trebuie să-i parcurgă reprezentanții unei companii atacate”.
Specialiștii spun că trebuie să fie stabilită lista cu persoanele care vor fi informate despre breșa de securitate și apoi să fie anunțate autoritățile, clienții, partenerii și angajații.
La final sunt procesul de recuperare și remediere ale datelor și întărirea sistemului pentru atacurile viitoare. Ultima etapă este învățarea din experiență prin studierea cazurilor cu răspunsuri slabe la un incident de securitate.
Breșele de securitate pot costa peste 4 milioane de dolari fiecare
Experții au întocmit planul în condițiile în care la nivel global, se estimează că breșele de date pot costa peste 4,2 milioane USD/incident. Aceste incidente au loc la o scară fără precedent, fiind direct corelate cu ritmul în care companiile își construiesc infrastructura digitală.
În SUA, de exemplu, numărul de breșe de securitate raportate până în cel de-al treilea trimestru al 2021 a depășit deja numărul total anunțat în 2020. În zilele noastre este nevoie de mult timp pentru ca o companie de mărime medie să identifice și să remedieze o breșă de date, aproximativ 287 de zile, scrie pe blogul producătorului de soluţii antivirus.