Home » D:News » Cât a crescut cererea pentru paracetamol în primele opt luni ale anului 2021

Cât a crescut cererea pentru paracetamol în primele opt luni ale anului 2021

Cât a crescut cererea pentru paracetamol în primele opt luni ale anului 2021
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 01.11.2021

Criza sanitară generată de COVID-19 se vede şi în creşterea cererii pentru paracetamol, un medicament inclus în protocolul terapeutic pentru cazurile uşoare.

De exemplu, în cazul Zentiva, în primele opt luni din 2021 cererea pentru paracetamol a fost cu 20% mai mare chiar faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

„Creşterea în volume, pentru paracetamol, considerăm că se întâmplă în context pandemic – para­cetamolul ca medicament în protocolul de tratare a COVID-19, dar şi în răceli“, au transmis reprezentanţii Zentiva.

Un ritm spectaculos de creştere al volumului solicitărilor de paracetamol

Iar anul trecut, în plină pandemie, Zentiva a avut un ritm spectaculos de creştere privind volumul solicitărilor de paracetamol în perioada ianuarie-august 2020, de 117% creştere faţă de acelaşi interval din anul anterior.

O creştere spectaculoasă a avut-o şi Antibiotice Iaşi, care a reintrodus în portofoliu paracetamolul din martie 2020, odată cu debutul pandemiei de COVID, scrie ZF.

În ceea ce priveşte cererea din fabrica Terapia Cluj, în aceeaşi perioadă de opt luni din 2021 vânzările au revenit la nivelul anului 2019.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate