Fostul director executiv al Boeing, acuzat de fraudă în cazul tragediilor în care a fost implicat avionul 737 Max
Un fost director executiv al Boeing a fost acuzat de un juriu federal pentru fraudă, susținând că a înșelat Administrația Federală a Aviației, deoarece a certificat avionul 737 Max, care a avut două accidente provocate de defectele de proiectare.
Acestea sunt primele acuzații penale aduse unei persoane în cadrul anchetei despre cauzele celor două accidente, care au dus la decesul a 346 de persoane. De asemenea, avionul, cel mai bine vândut din flota Boeing, a rămas 20 de luni fără autorizație de zbor, provocând companiei un prejudiciu de peste 20 de miliarde de dolari, relatează CNN.
Mark Forkner, în vârstă de 49 de ani, pilotul tehnic principal pentru Boeing în timpul procesului de certificare al avionului a fost acuzat că a înșelat FAA în 2016 și 2017.
„În încercarea de a economisi bani pentru Boeing, Forkner a păstrat informațiile referitoare la neregularitățile de funcționarea ale avionului 737 Max, primite de la autoritățile de reglementare. Alegerea sa de a induce în eroare FAA a împiedicat agenția să protejeze pasagerii și a lăsat piloții fără informații despre anumite comenzi de zbor,” a declarat procurorul interimar al SUA, Chad Meacham.
Nadia Milleron, mama lui Samya Rose Stumo, care a murit în cel de-al doilea accident, în martie 2019, a declarat că acuzarea unui fost executiv nu este suficientă, pentru că mai sunt și alți vinovați.
„Procurorii pot și ar trebui să găsească multe alte persoane care au fost, de asemenea, responsabile pentru provocarea accidentelor”.
Executivul a furnizat FAA informații false, inexacte și incomplete despre sistem
Potrivit rechizitoriului, Forkner a înșelat FAA cu privire la parametrii de funcționare ai unei caracteristici de siguranță cunoscută, sub numele de Maneuvering Characteristics Augmentation System, sau MCAS. Aceasta era concepută pentru a împiedica intrarea avionului în picaj, motoarele fiind mai grele şi cu un diametru mai mare față de aeronavele din celelalte generații Boeing 737.
Acuzarea susține că Forkner a furnizat FAA informații false, inexacte și incomplete despre sistem.
Se spunea că Forkner a înșelat FAA pentru că nu dorea ca piloții care zburau pe 737 Max să facă un curs de instruire la simulatorul de zbor, fiind deja antrenați pentru pilotarea versiunilor anterioare ale Boeing 737, pentru că implica un cost mare. Faptul că piloții nu mai aveau nevoie de instruire a fost atuul companiei Boeing în fața clienților care au cumpărat aceste avioane.
Citește și:
Aterizare de URGENŢĂ, după ce un pilot a vărsat cafea pe panoul de control al avionului