Ciupercile sălbatice din Germania încă mai prezintă urme ale contaminării de la Cernobîl
Aproximativ 95% din probele de ciuperci sălbatice colectate în Germania în ultimii șase ani încă prezintă contaminare radioactivă de la dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986, deși nu peste limitele legale, a anunțat autoritatea germană de reglementare în domeniul siguranței alimentare.
Conform Reuters, concentrații ridicate ale izotopilor de cesiu 137 și cesiu 134, care poartă semnătura caracteristică a exploziei de la Cernobîl, au fost găsite în special în sudul Germaniei, a declarat biroul federal pentru protecția consumatorilor și siguranța alimentară (BVL).
Cu toate acestea, niciuna dintre cele 74 de probe testate nu a depășit limita legală de radiații de 600 de becquereli pe kilogram.
Reactorul de la Cernobîl, situat în Ucraina, a aruncat tone de deșeuri nucleare în atmosferă, răspândind radioactivitatea pe o mare parte a continentului și provocând o creștere a numărului de cazuri de cancer.
Ciupercile vor prezenta contaminare mai mult timp decât alte produse agricole
BVL a declarat că materialul radioactiv a rămas în păduri deoarece ecosistemele acestora reciclează nutrienții eficient, ceea ce înseamnă că ciupercile sălbatice vor prezenta contaminare mult mai mult timp decât alte produse agricole.
Îngrijorarea cu privire la impactul pe termen lung al dezastrelor nucleare a alimentat opoziția publică față de energia nucleară, iar în Germania a luat, la scurt timp după accidentul de la centrala japoneză Fukushima din 2011, decizia de a renunța complet la aceasta.