Un avion Air India s-a blocat sub un pod din capitala Delhi, iar filmulețul cu aeronava a devenit viral pe internet.
Avionul scos din uz, care se pare că a fost vândut, era transportat de noii proprietari când s-a blocat.
În filmuleț se văd mașinile care trec pe lângă avion, ale cărui aripi par să fie demontate, informează BBC.
Un jurnalist, care a postat pe Twitter videoclipul, a publicat și o declarație a companiei Air India care precizează că nu mai are nicio legătură cu avionul.
„Acesta este un avion scos din flota Air India și a fost vândut. A fost transportat noaptea trecută de către noii proprietari. Air India nu are nicio legătură cu aeronava în cauză”, se arată în comunicat.
Oficialii aeroportului din Delhi au declarat pentru ziarul Times of India că „avionul, cu siguranță, nu aparține flotei aeroportului” și că „șoferul care îl tracta ar fi putut comite o eroare în timp ce îl transporta”.
https://www.youtube.com/watch?v=nOqMWztIYKg&ab_channel=BlackFlagMedia
Filmulețul a fost vizionat de multe persoane pe Twitter și YouTube, mulți întrebându-se cum s-a putut bloca avionul.
Citește și:
Românul care a devenit primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul
Rusia a dezvăluit avionul de luptă „Şah-mat”, prezentat drept rival al avionului american F-35