O înregistrare extrem de rară a lui John Lennon și Yoko Ono, scoasă la licitație
O înregistrare extrem de rară a lui John Lennon și Yoko Ono este scoasă la licitație marți în Danemarca.
Conform BBC, înregistrarea durează 33 de minute și a fost înregistrată de patru adolescenți danezi în urmă cu mai bine de 50 de ani, cu câteva luni înainte ca trupa Beatles să-și anunțe destrămarea.
John Lennon și Yoko Ono au petrecut atunci o perioadă în nordul Danemarcei alături de fostul soț al lui Yoko, Anthony Cox, și de fiica lor, Kyoko.
Ce conține caseta audio?
Caseta audio conține o conversație după o conferință de presă, dar are și o scurtă piesă inedită a fostului membru Beatles.
Înregistrarea va fi scoasă la licitație la Copenhaga, alături de exemplar al unui ziar și 23 de fotografii. Se estimează că va ajunge la o sumă cuprinsă între 32.000 și 50.000 de dolari.