Peste 40% dintre adulții fără boli cardiace cunoscute au depozite grase în arterele inimii
Peste 40% dintre adulții cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani din Suedia, fără boli cardiace cunoscute, aveau un anumit grad de ateroscleroză, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul Circulation, al American Heart Association.
Ateroscleroza sau acumularea de depozite grase în vasele de sânge care furnizează sânge inimii este o cauză majoră a atacurilor de cord. O modalitatea de a depista persoanelor care prezintă risc de boli de inimă, dar care nu prezintă simptome, este tomografia computerizată (CT) cardiacă , pentru calcifierea arterei coronare (CAC), notează EurekAlert.
Datorită scanării, se observă imagini în secțiune transversală a vaselor care furnizează sânge mușchiului inimii pentru a măsura prezența și densitatea plăcii care conține calciu în arterele coronare. Astfel, persoanele primesc un scor CAC pentru a se putea estima riscul sau gradul de boală coronariană. Acest scor poate fi de la 0 la peste 400. Un scor de 400 sau mai mare este asociat unui risc ridicat de a suferi atac de cord, accident vascular cerebral sau deces, în următorii 10 ani.
Pentru realizarea studiul, autorul Goran Bergstrom, profesor și consultant senior în fiziologie clinică în departamentul de medicină moleculară și clinică de la Institutul de Medicină din Goteborg, și colegii săi au recrutat, în mod aleatoriu, participanți cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani.
Cercetătorii au analizate date de la 25.182 de participanți, fără antecedente de atac de cord sau vreo intervenție cardiacă, cu scanări CAC, cât și scanări de angiografie coronariană cu tomografie computerizată (CCTA), o tehnică radiologică pentru a oferi o imagine foarte detaliată a interiorului arterelor care alimentează inima cu sânge.
Cercetătorii au dorit să determine prevalența aterosclerozei la populația generală, fără boli cardiace și cât de bine s-au corelat rezultatele tomografiei cu scorurile CAC.
Ce au aflat cercetătorii
Tomografia a detectat un anumit grad de ateroscleroză la mai mult de 42% dintre participanții la studiu.
-
- Tomografia a constatat că la 5,2% dintre cei cu ateroscleroză, acumularea a obstrucționat fluxul sanguin prin cel puțin o arteră coronară (din trei) cu 50% sau mai mult.
- La aproape 2% dintre cei descoperiți cu ateroscleroză, aceasta a fost și mai severă. Fluxul de sânge a fost obstrucționat către artera principală care furnizează sânge unor porțiuni mari ale inimii, iar în unele cazuri, toate cele trei artere coronare au fost obstrucționate.
- Ateroscleroza a apărut, în medie, 10 ani mai târziu la femei comparativ cu bărbații.
- Ateroscleroza a fost de 1,8 ori mai frecventă la persoanele cu vârste cuprinse între 60 și 64 de ani față de cei cu vârste între 50 și 54 de ani.
- Participanții cu niveluri mai ridicate de ateroscleroză observate la tomografie au avut, de asemenea, scoruri CAC mai mari.
Dintre cei cu un scor CAC de peste 400, aproape jumătate au avut un blocaj semnificativ, unde mai mult de 50% din fluxul sanguin a fost obstrucționat într-una din arterele coronare
Totodată, la cei cu un scor CAC zero, 5,5% au avut ateroscleroză detectată de tomografie, iar 0,4% s-au confruntat cu o obstrucție semnificativă a fluxului sanguin.
„Este important să știm că ateroscleroza coronariană fără simptome este frecventă la adulții de vârstă mijlocie și crește brusc în funcție de sex, vârstă și factori de risc”, potrivit lui Bergstrom.
Citește și:
O prinţesă egipteană de acum 3500 de ani – cel mai vechi caz de ateroscleroză cunoscut
Ar putea fi atacurile de cord posibile și în cazul altor animale?