Noua Zeelandă și-ar putea schimba numele

16 09. 2021, 08:00
Credit foto: Profimedia

Partidul maorilor a lansat o petiţie pentru ca Parlamentul de la Wellington să restabilească numele original al țării în următorii cinci ani.

Petiția a fost lansată de cei doi lideri ai partidului maori, Rawiri Waititi şi Debbie Ngarewa-Packer. Partidul vrea ca țara să se numească „Aotearoa”, aşa cum a fost numit arhipelagul înainte de sosirea colonialiştilor.

„Suntem Aotearoa. Este un nume care va unifica naţiunea noastră, în loc să o împartă. Noua Zeelandă este un termen olandez şi chiar olandezii şi-au schimbat numele în Ţările de Jos”, au argumentat liderii partidului maori, Rawiei Waititi şi Debbie Ngarewa-Packer, potrivit The Guardian.

Partidul de dreapta se opune acestei schimbări

„Aotearoa” este de fapt un termen deja răspândit în rândul populaţiei, aşa cum a recunoscut premierul Jacinda Ardern cu ceva timp în urmă, adăugând totuşi că schimbarea numelui „nu este ceva pe care guvernul l-a luat în considerare”, luptându-se cu alte priorităţi.

„Aud din ce în ce mai des folosirea Aotearoa, iar acesta este un lucru bun”, a spus şeful guvernului.

Cu toate acestea, partidul de dreapta se opune puternic acestei schimbări. Astăzi, doar 15% din populaţia din Noua Zeelandă susţine că aparţine grupului etnic maori, dar în ultimii ani cultura tradiţională se confruntă cu o renaştere.  În februarie, ţara a recunoscut „Matariki”, Anul Nou Maori, ca o sărbătoare naţională.

Diferite expresii în limba maori au devenit obişnuite şi tot mai mulţi oameni decid să studieze limba maternă. Premierul a estimat că, până în 2040, maori va fi vorbită de cel puţin un milion de oameni.