Cel puțin 44 de oameni, uciși de ploile devastatoare aduse de uraganul Ida
Inundațiile care au afectat patru state din nord-estul Statelor Unite au ucis cel puțin 44 de persoane, în condițiile în care rămășițele uraganului Ida au dezlănțuit ploi torențiale care au inundat liniile de metrou din New York și au împiedicat zborurile, au declarat oficiali citați de Reuters.
Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața în New York, alături de trei în Westchester County. Guvernatorul New Jersey, Phil Murphy, a declarat într-un tweet că cel puțin 23 de locuitori ai statului au pierit în furtună.
Trei persoane au fost găsite moarte într-un subsol din cartierul Queens din New York, în timp ce patru rezidenți din Elizabeth, New Jersey, au murit într-un complex de locuințe publice acoperit de 2,4 m de apă.
Zeci de vehicule au fost găsite abandonate pe drumurile din zonă joi. În Somerset, New Jersey, au fost uciși cel puțin patru șoferi, au spus oficialii.
Serviciul Național de Meteorologie a confirmat că două tornade care au smuls copaci au lovit, miercuri, Maryland, una în Annapolis și alta în Baltimore. Un tânăr de 19 ani ar fi murit după ce a încercat să-și salveze mama dintr-un apartament inundat din Rockville, Maryland, potrivit Washington Post.
Unul dintre cele mai puternice uragane care a lovit SUA
Pagubele vin la trei zile după ce Ida, unul dintre cele mai puternice uragane care a lovit SUA, a ajuns în Louisiana, distrugând comunități întregi.
Rămășițele uraganului Ida au adus 15 până la 20 cm cm de ploaie pe o porțiune din nord-est, de la Philadelphia în Connecticut, și au stabilit un record orar de precipitații pentru Manhattan, doborându-l pe cel stabilit de furtuna tropicală Henri cu mai puțin de două săptămâni în urmă, a spus Serviciul Național Meteorologic, potrivit Mediafax.
Numărul dezastrelor, precum inundațiile și valurile de căldură, provocate de schimbările climatice, a crescut de cinci ori în ultimii 50 de ani, potrivit unui raport publicat la începutul acestei săptămâni de Organizația Mondială de Meteorologie, o agenție a ONU.
Guvernatorii din New York și New Jersey au cerut locuitorilor să rămână acasă, în timp ce echipajele lucrau pentru a curăța drumurile și a restabili serviciile de metrou și legăturile feroviare care deserveau milioane de rezidenți.