Șase școli din țară vor avea, din anul școlar 2021 – 2022, un alt sistem de predare și de evaluare, pe arii de învățare și nu pe discipline, în care elevul își va putea alege disciplinele. Evaluarea nu va mai fi prin calificative, ci narativă.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că s-a aprobat, joi, funcționarea, începând cu anul școlar 2021 – 2022 a șase școli pilot care au drept componentă de bază, la nivel de obiective, transformarea curriculară.
Practic, modelele curriculare și planurile cadru vor fi adaptate de către școli în funcție de nevoile comunității, de resursele umane și materiale existente, astfel încât să permită proiectarea pe arii de învățare, și nu pe discipline.
„Este vorba de ceea ce ne dorim cu toții, de o învățare inter- și plan-disciplinară, de competențe și nu separat pe discipline, un proces care, cu siguranță, ne va genera rezultate bune la nivelul testelor Pisa, prin care se măsoară rata de analfabetism funcțional, știut fiind faptul că în sistemul de educație din România avem o mare problemă pe acest palier. Este vorba de faptul că se vor pilota modele de predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă și cu prezență fizică la intervale periodice, modele noi de evaluare narativă, nu de evaluare punctuală, cu note pe fiecare disciplină”, a spus Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, evaluarea narativă înseamnă că parcursul și progresul elevului va fi descris într-o manieră care se apropie mult mai mult de sistemele de învățământ „către care ne uităm cu admirație”.
„Este o evaluare care, la nivel pilot, va încerca să înlocuiască evaluarea bazată pe calificative și care trebuie să reducă presiunea evaluării asupra elevilor, îndeosebi în învățământul primar”, explică ministrul Educației, potrivit Mediafax.
Cele șase școli pilot sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare, Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași, Școala Gimnazială „Ioan Neculce” din municipiul Iași, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză din Sibiu și Școala Gimnazială Gheorghe Vernescu din municipiul Râmnicu-Sărat, județul Buzău.
Modelele care se vor dovedi a fi de succes vor fi preluate la scară națională, potrivit lui Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, Planul Național de Redresare și Reziliență urmează să finanțeze un număr de 60 de școli pilot în continuare.