Home » D:News » Cea mai mare aeronavă din lume stârnește amuzament. Din unghiul potrivit, seamănă cu un „posterior” gigantic

Cea mai mare aeronavă din lume stârnește amuzament. Din unghiul potrivit, seamănă cu un „posterior” gigantic

Cea mai mare aeronavă din lume stârnește amuzament. Din unghiul potrivit, seamănă cu un „posterior” gigantic
Credit foto: Hybrid Air Vehicles (HAV)
Publicat: 18.09.2021

O aeronavă imensă, numită Airlander 10, este cea mai mare din lume, iar atunci când este privită din unghiul potrivit aceasta pare să aibă un „posterior” gigantic.

Aeronava Airlander 10 are un trecut destul de tulburat. Avionul a fost conceput inițial în 2012 de armata Statelor Unite ale Americii ca o modalitate de a oferi servicii de monitorizare în Afganistan de până la două săptămâni, însă proiectul a fost anulat doar doi ani mai târziu.

GALERIE FOTO

Însă, dezvoltatul britanic Hybrid Air Vehicles a păstrat conceptul în cazul în care transportul comercial cu dirijabile avea să revină din nou la modă, iar „posteriorul zburător”, așa cum a fost poreclită aeronava Airlander 10, ar putea ajunge în curând în lumina reflectoarelor.

„Putem ajunge până la 90, chiar 30 de metri deasupra solului”

O companie numită OceanSky Cruises urmează să lanseze o nouă croazieră aeriană de lux, din și înspre Polul Nord, astfel încât să reproducă o expediție istorică pe care exploratorii norvegieni au desfășurat-o în 1926. În urmă cu o lună, presa de specialitate vehicula că versiunea comercială a aeronavei Airlander 10 era un candidat de top pentru OceanSky, iar între timp compania a confirmat că va folosi „posteriorul” gigantic.

Călătoria va beneficia de abilitatea dirijabilului Airlander 10 de a zbura extrem de încet și aproape de sol astfel încât să le ofere turiștilor panorame spectaculoase cu fauna și flora locală, scrie Futurism.

Totodată, evenimentul va evidenția unul dintre beneficiile zborului cu dirijabilul, care este extrem de versatil, în comparație cu zborul cu avioane ce pot atinge viteze impresionante.

„Putem ajunge până la 90, chiar 30 de metri deasupra solului, și ne putem deplasa la fel de încet precum o bicicletă, astfel încât să le oferim pasagerilor noștri șansa de a observa aceste habitate polare”, a spus pilotul Carl-Oscar Lawaczeck.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O aeronavă cu energie solară ar putea zbura timp de 90 de zile fără pilot

Un grup de ingineri ruși a creat o „aeronavă de coșmar” care dă din aripi asemenea unei libelule

Rusia a dezvăluit avionul de luptă „Şah-mat”, prezentat drept rival al avionului american F-35

Marina SUA tocmai a folosit o dronă care a realimentat din zbor un avion de luptă Super Hornet

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?