Peste 1,6 milioane de doze de Moderna, carantinate în Japonia. Ce s-a întâmplat

27 08. 2021, 00:00
Credit foto: Shutterstock

Ministerul Sănătăţii din Japonia a declarat joi că s-au găsit particule străine în unele doze de vaccin COVID-19 de la Moderna. Aproximativ 1,63 milioane de doze au fost carantinate ca măsură de precauţie. Dozele suspecte au fost fabricate în Europa.

„Moderna confirmă că a fost notificată cu privire la cazurile de particule observate în flacoanele cu produse medicamentoase ale vaccinului COVID-19„, a trasmis compania într-un comunicat.

Ministerul Sănătăţii din Japonia a declarat că cele 1,63 milioane provin din loturile cu numerele – 3004667, 3004734 şi 3004956, relatează Japan Times.

Contaminarea ar putea fi cauzată de o problemă de fabricaţie într-una din liniile de producţie de la fabrica din Spania.

Peste 10 milioane de doze au fost deja administrate în Japonia

Se crede că mărimea particulelor străine, confirmate în cel puţin 39 de flacoane, este de câţiva milimetri. Particulele străine au fost confirmate începând cu 16 august în opt locuri de vaccinare din prefecturile Ibaraki, Saitama, Tokyo, Gifu şi Aichi.

Problema a ieşit la iveală într-un moment în care Japonia se luptă să oprească o creştere a infecţiilor cu coronavirus, guvernul anunţând miercuri un plan pentru plasarea a încă opt prefecturi sub starea de urgenţă, potrivit Mediafax.

Peste 10 milioane de doze au fost deja utilizate în ţară de când vaccinul Moderna a fost aprobat pentru utilizare de urgenţă în luna mai, potrivit guvernului.

Guvernul a semnat un contract cu Moderna pentru a primi 50 de milioane de doze de vaccin COVID-19 până la sfârşitul lunii septembrie. În prezent, persoanele în vârstă de 12 ani şi peste pot primi vaccinul.