Operatorii de la centrala nucleară Fukushima din Japonia au dezvăluit planuri pentru construirea unui tunel subacvatic pentru a deversa peste 1 milion de tone de apă contaminată în ocean.
Planurile pentru tunelul de 1 kilometru au fost anunțate după ce guvernul japonez a decis în aprilie să deverseze apa acumulată în decurs de doi ani. Miniștrii au declarat că deversarea este sigură pentru că apa va fi tratată astfel încât să înlăture aproape în totalitate elementele radioactive. De asemenea, apa va diluată.
Însă, decizia anunțată în aprilie a stârnit reacții furioase de la țările învecinate, precum și critici dure din partea comunităților locale de pescari.
Tokyo Electric Power Co (Tepco) a anunțat că va începe construirea tunelului până în martie 2022, după ce va desfășura studii de fezabilitate și va obține aprobarea autorităților.
Tunelul va avea un diametru de aproximativ 2,5 metri. Tunelul va porni din tancurile de la centrala nucleară care conțin în jur de 1,27 tone de apă contaminată. Asta include apa folosită pentru a răci centrala, care a fost devastată după dezastrul nuclear din 2011, cauzat de un tsunami, precum și apa din pânza freatică și cea de ploaie care se infiltrează zilnic.
Un sistem extensiv de filtrare extrage tone de apă contaminată în fiecare zi și elimină mare parte din elementele radioactive, scrie The Guardian.
Însă, comunitățile de pescari se tem că deversarea apei va compromite munca depusă de-a lungul anilor pentru a restaura încrederea în fructele lor de mare.
Reprezentanții Tepco au mai precizat într-un comunicat de presă că sunt pregătiți să plătească despăgubiri pentru pagubele asociate cu deversarea. De asemenea, compania a mai transmis că va accepta inspecții de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică, în timp ce agenția și-a arătat deja susținerea pentru decizia Japoniei.
Prim-ministrul Yoshihide Suga a spu că deversarea apei de la Fukushima este „inevitabilă”. Dezbaterile privind apa contaminată au început în urmă cu mai mulți ani, în timp ce spațiul de depozitare s-a epuizat. Procesul de filtrare a apei înlătură mare parte din elementele radioactive, însă unele rămân, cum ar fi titriul.
Experții spun că elementul este periculos pentru oameni doar în cantități însemnate și că diluarea apei contaminate nu prezintă niciun risc.
Japonia anunță că nu mai poate amâna deversarea apei contaminate de la Fukushima în Oceanul Pacific
Un neurobiolog compară situația COVID-19 din Brazilia cu un „dezastru Fukushima biologic”