Prognoza pentru următoarele săptămâni. Cum va fi vremea la început de toamnă
Temperaturile vor fi normale în toate regiunile țării, anunță, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Meteorologii au realizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, respectiv perioada 23 august – 20 septembrie.
23 – 30 august
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
30 august – 6 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
6 – 13 septembrie
Temperaturile medii se vor situa în limitele climatologice ale perioadei, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane, potrivit Mediafax.
13 – 20 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile sudice, sud-estice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.