Incident maritim în Golful Oman, în largul Emiratelor Arabe Unite
Marea Britanie a raportat, marţi, un nou incident maritim, în largul Emiratelor Arabe Unite, autorităţile britanice precizând că nu este vorba de un act de piraterie şi cerând evitarea zonei.
„Un incident este în curs la aproximativ 60 de mile marine (110 kilometri) de oraşul Fujairah, situat în Emiratele Arabe Unite. Categoria incidentului: non-piraterie. Investigaţiile sunt în curs”, a transmis Comandamentul operaţiunilor maritime comerciale din Marea Britanie (UKMTO), precizând că au fost mobilizate capabilităţi maritime şi aeriene pentru asistenţă.
„Navele sunt îndemnate să exercite precauţie extremă când tranzitează această zonă”, precizează UKMTO, potrivit Reuters.
Un român, mort în atacul asupra petrolierului MV Mercer Street
Conform unor surse maritime, nava vizată de incidentul din Golful Oman este petrolierul Golden Brilliant, sub pavilion din Singapore. Echipajul navei a raportat statutul „în afara controlului”, ceea ce înseamnă că vasul nu poate fi manevrat din cauze excepţionale.
Alerta a fost emisă după ce petrolierul MV Mercer Street a fost atacat, pe 30 iulie, în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman, vecin cu Emiratele Arabe Unite. Atacul asupra petrolierului MV Mercer Street s-a soldat cu moartea unui marinar român şi a unuia britanic. Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, utilizat de compania unui antreprenor israelian.