De când începe administrarea vaccinului Moderna la copiii de peste 12 ani
România va administra și tinerilor de peste 12 ani vaccinul produs de compania Moderna, a anunțat, marți, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță.
„Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. În aceste zile se optimizează platforma națională de programare, care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc”, spune Valeriu Gheorghiță.
El precizează că procedurile sunt similare cu populația de psete 18 ani, respectiv administrarea a două doze la interval de 28 de zile, iar consimțământul adulților este obligatoriu.
Pe 23 iulie Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat extinderea indicației de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani.
70% dintre adulții din UE au fost vaccinați cu cel puțin o doză
70% dintre adulții din UE au fost vaccinați cu cel puțin o doză, iar 57% sunt protejați cu ambele doze, a anunțat Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat al CE, marți a fost atins pragul de 70% din populația adultă care a primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid.
„Uniunea Europeană s-a ținut de cuvânt și a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulții din UE cu cel puțin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulți sunt deja pe deplin protejați cu două doze de vaccin. Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Aceasta susține că procesul de recuperare a decalajelor a fost reușit, dar că trebuie continuate eforturile.
„Varianta Delta este foarte periculoasă. Prin urmare, fac apel către toți cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate și pentru a-i proteja pe ceilalți”, a mai spus președinta CE, care a dat asigurări că UE va continua să furnizeze doze suficiente de vaccinuri.