Vânzări masive pentru Blue Origin pentru zboruri în spațiu, după călătoria lui Jeff Bezos

22 07. 2021, 09:30

Jeff Bezos spune că Blue Origin a vândut bilete pentru următoarele zboruri ale Blue Origin în valoare de 100 de milioane de dolari, la o zi după ce fondatorul Amazon a călătorit în spaţiu.

Fostul CEO Amazon Jeff Bezos a devenit al doilea miliardar care a călătorit în spaţiu prin intermediul companiei pe care a fondat-o, zburând la bordul rachetei Blue Origin „New Shepard”.

Blue Origin a deschis vânzările de bilete în dimineaţa de dinaintea zborului efectuat de Bezos, miliardarul declarând în conferinţa de presă de după zbor că firma se apropie deja de „100 de milioane de dolari în ceea ce priveşte vânzările de bilete”, notează Business Insider,.

Încă nu este clar dacă Blue Origin a vândut sau nu bilete înainte de deschiderea oficială de marţi, 20 iulie.

„Cererea este foarte, foarte ridicată. Vom construi mai multe propulsoare pentru a zbura mai eficient, lucrând între timp la aspectele operaţionale ale companiei”, a declarat cel mai bogat om din lume.

Bezos şi Blue Origin nu au dezvăluit preţurile locurilor din interiorul navei, care a călătorit la aproximativ 100 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului.

Totuşi, un loc la bordul New Shepard a fost vândut în cadrul unei licitaţii pentru 28 de milioane de dolari, însă câştigătorul a renunţat la oportunitate din cauza unor „conflicte privind planificarea evenimentului”. Locul său a fost ocupat de olandezul Oliver Daeman, care – la 18 ani – a devenit cea mai tânără persoană care a călătorit vreodată în afara Terrei.

Un bilet către spaţiul cosmic costă 250.000 în cadrul Virgin Galactic, preţ care include şi echipamentul necesar misiunii. Fondatorul companiei, Richard Branson, a călătorit în afara Pământului pe 11 iulie.

Bezos a donat câte 100 de milioane de dolari contribuitorului CNN Van Jones și chef-ului Jose Andres

Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, a declarat, după zborul în spațiu al capsulei New Shepard, că intenționează să acorde câte 100 de milioane de dolari colaboratorului CNN Van Jones și chef-ului José Andrés, potrivit Mediafax.

Bezos a spus că Jones și Andres sunt liberi să facă „ceea ce vor” cu banii. „Ei pot da totul propriei lor organizații caritabile”, a spus Bezos la o conferință de presă după călătoria sa în spațiu. „Sau pot împărți averea. Depinde de ei.”

Banii, a spus Bezos, sunt legați de o inițiativă filantropică „surpriză”, numită Courage and Civility Award.

Premiul își propune să îi onoreze pe cei care au „demonstrat curaj” și au încercat să fie unificatori într-o lume dezbinată, a adăugat Bezos.

Van Jones este cofondator al mai multor organziații non-profit, iar Jose Andres a înființat World Central Kitchen, o organizație non-profit care oferă hrană în urma dezastrelor naturale

Inițiativa filantropică a lui Bezos vine într-o perioadă în care el și colegii săi miliardari, precum Richard Branson, proprietarul Virgin Galactic, se confruntă cu critici pentru că și-au cheltuit banii în turismul spațial. Bezos a fost criticat anterior pentru că nu s-a dovedit mai filantrop, dar a donat miliarde de dolari în ultimii ani pentru cauze precum schimbările climatice și băncile de alimente.