Anglia ridică multe dintre restricții, purtarea măştii nu mai este obligatorie

19 07. 2021, 15:00
Credit foto: Shutterstock

Anglia scapă începând de astăzi de multe dintre restricţiile anti-COVID-19. Sălile de spectacol şi stadioanele se redeschid la capacitate maximă, servirea în pub-uri şi nu mai depinde de numărul persoanelor adunate.

Totuşi, premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze, când li se cere.

Majoritatea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia luni, redenumită ”Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de contaminări, care îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă şi responsabili politici, relatează AFP.

Începând de la miezul nopţii în Anglia, sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile pot primi din nou publicul, servirea la bar este din nou autorizată în pub-uri şi nu mai există o limită privind numărul de persoane reunite. Purtarea măştii nu mai este obligatorie, dar recomandată în mijloacele de transport şi magazine, iar telemunca nu mai este o cerinţă.

Britanicii, îndemnați să-și facă şi „a doua injecţie”

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia. Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi „a doua injecţie” (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru, notează Reuters, citat de Mediafax.

Boris Johnson a fost forţat să se izoleze chiar în ajunul sfârşitului tuturor restricţiilor din Anglia: prim-ministrului a fost de fapt atins de obligaţia carantinei din cauza unei întâlniri care a avut loc vineri cu ministrul sănătăţii, Sajid. Javid, care a fost testat pozitiv pentru coronavirus, în ciuda faptului că a fost complet vaccinat, la fel ca Boris Johnson.

În Marea Britanie, carantina este declanşată dacă sunteţi „raportat” de aplicaţia de urmărire Covid şi în prezent peste jumătate de milion de cetăţeni obişnuiţi din întreaga Anglie sunt obligaţi să se izoleze pentru că au avut contact cu persoane infectate.