Capitala europeană care ar putea avea robotaxiuri în 2024
Producătorul croat de supercaruri Rimac Automobili dezvoltă un proiect pentru vehicule autonome, robotaxiuri.
Dacă va avea succes, maşinile ar putea fi testate în Zagreb în 2024, a declarat fondatorul firmei, Mate Rimac, într-o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
„Este ceva cu un potenţial mare”
„Este ceva cu un potenţial mare. A fost realizat un prototip de robotaxi, oaspeţii noştri l-au văzut, dar trebuie să-l aducem la un nivel superior şi să îl prezentăm aşa cum ar trebui, probabil la începutul anului viitor”, a spus Rimac, pe care Bloomberg îl descrie ca fiind „Elon Musk al Europei”, potrivit Mediafax.
Von der Leyen a fost la Zagreb pentru a aproba planul naţional de recuperare şi rezilienţă al ţării, în valoare de 6,3 miliarde de euro.