Un reputat medic german susține că persoanele nevaccinate nu ar trebui lăsate să călătorească
Persoanele care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui lăsate să călătorească sau să participe la activităţi cu public, pentru că reprezintă un pericol pentru cei din jur, a declarat sâmbătă Peter Heinz, un important medic german.
Peter Heinz este şeful unei asociaţii a medicilor din landul german Renania-Palatinat. El susține că persoanele care nu s-au vaccinat ar trebui să poarte mască de protecție și să nu aibă voie să călătorească sau să participe la evenimente publice.
„Cei nevaccinaţi nu ar trebui să-şi scoată masca. Nu ar trebui lăsaţi la cumpărături, pe stadion, la piscină sau în supermarket fără mască. Persoanele nevaccinate nu ar mai trebui lăsate să călătorească”, a declarat Peter Heinz pentru Rhein Zeitung.
Persoanele nevaccinate reprezintă un pericol
De asemenea, ministrul Sănătăţii din Renania-Palatinat, Clemens Hoch, a crescut recent presiunea asupra scepticilor în ceea ce priveşte vaccinarea. El a afirmat că, de exemplu, persoanele nevaccinate nu vor mai putea merge la cluburi din cauza lipsei opţiunii de prezentare a unui test negativ, potrivit Mediafax.
Medicul german Peter Heinz susţine că testele PCR negative nu sunt relevante. De asemenea, potrivit acestuia, persoanele nevaccinate reprezintă un pericol în cazul în care vor fi lăsate să călătorească.