Eficacitatea împotriva cazurilor de COVID-19 simptomatic, mai scăzută pe tulpina Delta
Eficacitatea împotriva cazurilor de COVID-19 simptomatic, după administrarea schemei întregi de vaccinare, este similară între tulpini, pe tulpina „indiană” B.1.617.2 fiind ușor mai scăzută, spun reprezentanții RoVaccinare.
Potrivit RoVaccinare, serurile care se administrează în România sunt eficiente împotriva variantelor SARS-CoV-2.
Conform studiilor de până acum din Marea Britanie privind prevenția spitalizării, vaccinurile produse de Pfizer BioNTech și Oxford AstraZeneca sunt foarte eficiente împotriva tulpinilor „Indiană” (Delta) și „Britanică” a SARS-CoV-2.
Eficacitatea pe tulpina Delta, mai scăzută
Din informațiile primite din Marea Britanie, se arată că eficacitatea după administrarea regimului complet rămâne foarte ridicată împotriva spitalizării, indiferent de tulpină. Eficacitatea împotriva cazurilor de COVID-19 simptomatic, după administrarea regimului complet, este similară între tulpini, pe tulpina Delta B.1.617.2 fiind ușor mai scăzută.
De asemena, eficacitatea după administrarea dozei 1 este relativ scăzută comparativ cu cea după regim complet de administrare, în special pe tulpina „Indiană” B.1.617.2.
Astfel, rămâne foarte importantă efectuarea rapelului pentru maximizarea protecției și păstrarea măsurilor de distanțare socială, purtarea măștii în zone aglomerate și celelalte reguli în vigoare, potrivit sursei citate.