Comisia Europeană a anunțat lansarea de noi cereri de propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea și evoluția carierei cercetătorilor.
Proiectul este derulat în cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA), programul emblematic de finanțare al UE dedicat învățământului doctoral și formării post-doctorale.
Potrivit unui comunicat al CE, cu un buget total de 6,6 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetători din întreaga lume, în toate etapele carierei lor și în toate disciplinele.
Ele se adresează și instituțiilor, prin sprijinirea unor programe de doctorat și postdoctorale, precum și a unor proiecte colaborative de cercetare și inovare, prin sporirea atractivității și a vizibilității instituțiilor la nivel mondial și prin încurajarea cooperării dincolo de mediul academic, inclusiv cu marile companii și cu IMM-urile.
„Criza provocată de pandemia de COVID-19 a scos în evidență, încă o dată, importanța faptului că Europa se poate baza pe cercetători cu înaltă calificare, capabili să identifice și să soluționeze provocările viitoare. De asemenea, criza a demonstrat valoarea comunicării dovezilor științifice către factorii de decizie și către public, dar și importanța colaborării interdisciplinare. În acest context, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie reprezintă un instrument crucial. De la lansarea sa cu 25 de ani în urmă și până în prezent, programul a încurajat tot un număr tot mai mare de femei și bărbați să urmeze cariere în domeniul cercetării, promovând atractivitatea Europei pentru talentele de vârf din întreaga lume”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.
În 2021, MSCA va pune la dispoziție aproximativ 822 de milioane de euro pentru a finanța următoarele cinci acțiuni principale prevăzute în programul de lucru: rețelele doctorale MSCA, bursele de studii postdoctorale MSCA, schimburile de personal MSCA, MSCA COFUND și MSCA și cetățenii.