Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Caniculă și precipitații, mai ales în sud și est
Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi în creștere în aproape toată țara. Totuși, ploile nu dispar și este posibil să apară în special în regiunile sudice și sud-estice.
În săptămâna 21.06.2021 – 28.06.2021 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar „cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice”. În aceeași perioadă va ploua mai puțin decât în mod normal, susțin specialiștii.
Apoi, în săptămâna 28.06.2021-05.07.2021, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru finalul lunii iunie.
Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitare în vest și nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă
În săptămâna 05.07.2021-12.07.2021 temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile vestice, dar și ușor mai coborâte în sud-estul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local în regiunile estice, sud-estice și montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, potrivit Mediafax.
În săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021 mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în regiunile vestice, dar și ușor sub cele normale, în cele sud-estice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi ușor excedentare în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Specialiștii atrag atenția că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate.