Vremea va fi caniculară în următoarele săptămâni. La cât vor ajunge temperaturile?
Vremea va deveni caniculară, cu maxime de până la 38 de grade în unele zone ale țării, se arată în prognoza pentru perioada 21 iunie-4 iulie, dată luni publicității de Administrația Națională de Meteorologie.
Vremea va deveni caniculară în perioada 22 – 25 iunie, când media valorilor maxime se va situa între 35 și 38 de grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Banat
Ulterior sunt prognozate maxime care la nivelul regiunii vor fi în medie de 32-34 de grade, posibil ușor mai scăzute în jurul datei de 1 iulie și minime, în general, de 16-18 grade.
În primele zile ale intervalului, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în zonele submontane. Din 25 iunie, astfel de fenomene se vor semnala mai ales în timpul după-amiezilor, iar local vor fi posibile cantităţi de apă însemnate.
Crișana
Vremea va deveni caniculară în perioada 22 – 25 iunie, când media valorilor maxime se va situa între 35 și 38 de grade, iar minimele vor fi de 18-20 de grade. După 25 iunie este estimată o scădere a temperaturii aerului, astfel la nivelul regiunii până la finalul intervalului de prognoză vor fi maxime cuprinse între 29 și 33 de grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 1 iulie, iar minimele vor fi în medie de 16-17 grade.
În primele zile ale intervalului, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în zonele submontane. Din 25 iunie, astfel de fenomene se vor semnala mai ales în timpul după-amiezilor, iar local vor fi posibile cantităţi de apă însemnate.
Transilvania
Vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori medii de 27-28 de grade, se va ajunge la 33-34 de grade în intervalul 23 – 25 iunie când local va fi caniculă în timpul după-amiezilor. Spre finalul primei săptămâni de prognoză este estimată o scădere a temperaturii aerului, la valori de 30-31 de grade, iar pentru începutul lunii iulie sunt prognozate maxime de 27-29 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel media lor se va situa între 14 și 17 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 23 – 27 iunie, potrivit Mediafax.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special pe parcursul după-amiezilor, se vor semnala averse torențiale. Aceste fenomene vor fi pe arii mai restrânse în 23 și 24 iunie.
Maramureș
Încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori medii de 29-30 de grade la 34-35 de grade în intervalul 23 – 25 iunie, când vremea va deveni caniculară în timpul după-amiezilor. Spre finalul primei săptămâni de prognoză este estimată o scădere a temperaturii aerului, la valori în jur de 30 de grade, iar pentru începutul lunii iulie sunt prognozate maxime de 27-29 de grade. În ceea ce privește valorile nocturne, acestea vor marca o creștere evidentă în primele zile când vor atinge o medie regională de 18 grade, apoi vor fi cuprinse, în general, între 15 și 17 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special pe parcursul după-amiezilor, se vor semnala averse torențiale, iar cantități mai însemnate și pe areale extinse vor fi după 26 iunie. Excepție vor face zilele de 23 și 24 iunie, când astfel de fenomene se vor semnala izolat.
Moldova
Încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori medii de 26-27 de grade la 34 de grade în ziua de 25 iunie, astfel vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, dar mai ales la câmpie. După această zi foarte caldă, se întrevăd maxime apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a acestora, ce va fi cuprinsă între 28 și 31 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, ce vor crește treptat până în 25, 26 iunie, când se va atinge o medie de 19-20 de grade, iar ulterior acestea se vor situa, în general, între 16 și 19 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special în cursul după-amiezilor, se vor semnala averse torențiale. Aceste fenomene vor fi pe arii mai extinse la începutul intervalului (21 și 22 iunie) și după 26 iunie.
Dobrogea
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori diurne uşor sub cele normale pentru ultima decadă a lunii iunie în prima zi, (maxime în jur de 24 de grade) temperatura aerului va ajunge până la medii diurne de 30-31 de grade în 25 și 26 iunie. În cea de-a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii termice, în jurul valorii de 28 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, ce vor crește treptat până în 26 iunie, când se va atinge o medie de 21-22 de grade, iar ulterior acestea se vor situa, în general, între 18 și 20 de grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special pe parcursul după-amiezilor, se vor semnala averse locale. Aceste fenomene vor fi mai probabile la începutul intervalului (până pe 23 iulie) și în primele zile ale lunii iulie.
Muntenia
Vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori medii de 27-28 de grade, se va ajunge la valori în jur de 35 de grade în intervalul 24 – 26 iunie când local va fi caniculă în timpul după-amiezilor. Ulterior sunt estimate temperaturi maxime de 31-32 de grade, iar la începutul lunii iulie, media regională a acestora va fi în jur de 29 de grade. Nopțile vor fi tot mai calde în prima săptămână, când media minimelor va crește de la 15..16 grade, până spre 19-20 de grade, iar după 27 iunie se va reveni treptat la minime în jur de 17 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special pe parcursul după-amiezilor, se vor semnala averse torențiale. Aceste fenomene vor fi mai probabile și pe arii mai extinse la începutul intervalului (21 și 22 iunie) și după 26 iunie.
Oltenia
Vremea va deveni caniculară în perioada 22 – 26 iunie, când media valorilor maxime se va situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar minimele în creștere treptată, vor atinge o medie regională de 19-20 de grade. Ulterior sunt prognozate maxime în medie de 32-34 de grade, iar pentru începutul lunii iulie, în jur de 31 de grade, iar minimele, vor fi în medie de 16-18 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel pe arii restrânse în special în timpul după-amiezilor, se vor semnala averse torențiale, grindină și vijelii.
Prognoză specială pentru București
Meteorologii anunță că până spre sfârșitul săptămânii la București vor fi precipitații, în special după amiaza. De asemenea, se va încălzi treptat, iar spre sfârșitul perioadei va fi caniculă, precizează specialiștii.
Potrivit informării, luni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă pot fi în medie de 10…15 l/mp.
Perioade cu ploi și caniculă
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade.
Începând de marți până vineri noaptea, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. În special în timpul după-amiezii și al serii, probabilitatea pentru averse torențiale și descărcări electrice va fi ridicată.
Vântul se va intensifica în timpul ploilor și vor fi posibile vijelii și căderi de grindină. Vremea va deveni călduroasă, caniculară în zilele de joi și vineri, iar disconfortul termice va fi accentuat. Vor fi maxime de 32…36 de grade și minime 16…20 de grade.