Câte cazuri de COVID-19 au fost confirmate după evenimentele-pilot din București și Cluj-Napoca
Un singur caz de COVID-19 a fost confirmat după patru spectacole desfășurate în București și Cluj-Napoca, anunță, vineri, Ministerul Culturii. La cele patru evenimente pilot au participat peste 1.300 de persoane.
Ministerul Culturii a organizat, în mai, patru evenimente-pilot, cu spectacole cu public atât la interior, cât și la exterior.
La două săptămâni de la derularea ultimului eveniment, cel de la exterior de la Opera Națională București, Ministerul Culturii a făcut un raport asupra modului de derulare. Acestea au reprezentat o bună oportunitate pentru a observa și analiza eventualele provocări logistice și modele comportamentale, datele colectate fiind utile pentru o varietate de activități care implică adunări mari de oameni, cum ar fi evenimentele culturale, sportive, religioase etc. Astfel, raportul prevede provocările organizatorilor pe timp de pandemie, cât și o serie de recomandări și concluzii.
Evenimentele la interior au avut loc în data de 14 mai 2021, la Opera Națională București, și în data de 15 mai la Teatrul Național București și la Opera Națională Română Cluj-Napoca. Cel derulat la exterior la Opera din Capitală a avut loc sâmbătă, 22 mai.
Toți participanții au avut obligația să își lase datele de contact
Biletele au putut fi cumpărate doar online pentru a reduce contactul între persoane, iar accesul la evenimente s-a făcut doar pe baza cărții de identitate sau a documentelor medicale, verificarea informațiilor realizându-se prin intermediul aplicației puse la dispoziție de STS.
Toți participanții au avut obligația să își lase datele de contact (adresa de e-mail, număr de telefon) la achiziționarea biletului, pentru a fi monitorizați ulterior și să bifeze căsuțele obligatorii de informare asupra condițiilor obligatorii de desfășurare.
Propunerea Ministerului Culturii a fost ca la evenimentele pilot organizate în interior să se permită exclusiv accesul persoanelor care au fost imunizate în urma vaccinării. Însă, în baza Ordinului comun cu Ministerul Sănătății, la toate evenimentele pilot organizate la interior, cât și la exterior, a fost permisă participarea persoanelor vaccinate, a celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Condițiile de participare a publicului au fost aprobate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și au prevăzut un grad de ocupare de 70%, dar și purtarea măștii.
Peste 1.300 de persoane au participat la cele patru evenimente
Peste 1.300 de persoane au participat la cele patru evenimente. În ziua ulterioară fiecărui eveniment, participanții au primit o informare în legătură cu procedura de testare în cazul în care o persoană dezvolta simptomatologie sugestivă. De asemenea, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate sau interacțiunile cu persoane din afara cercului obișnuit de cunoștințe.
În urma monitorizării, nu a fost testată pozitiv nicio persoană care a participat la cele trei spectacole de la București, se arată într-o adresă oficială a STS, potrivit Mediafax.
După spectacolul de la Cluj a fost confirmată o persoană la data de 23, în urma unui test antigen rapid.
„Conform World Health Organization, simptomatologia specifică virusului SARS-CoV-2 apare, de regulă, după cinci – șase zile de la infectarea cu acesta. Astfel, ținând cont de faptul că între spectacolul de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca și rezultatul testului au trecut opt zile și că o singură persoană a fost confirmată pozitiv din peste 1.300 de participanți (rezultând un procent de aproximativ 0,07%), concluzia evidentă este că acest caz unic nu este statistic relevant sau reprezentativ pentru evenimentele pilot în ansamblu și că este foarte posibil ca infectarea să se fi produs la o dată ulterioară evenimentului”, se arată în raportul Ministerului Culturii.