Armata SUA a recunoscut câți civili au fost uciși în 2020 la nivel mondial
Armata SUA recunoaşte că este responsabilă de moartea a 23 de civili în 2020, în principal în timpul operaţiunilor sale din Afganistan, potrivit unui raport al Pentagonului publicat miercuri, ale cărui estimări sunt mult mai mici decât cele ale ONG-urilor, notează Le Figaro.
„Departamentul Apărării estimează că 23 de civili au fost ucişi şi alţi 10 răniţi în 2020 în operaţiunile militare americane”, arată acest raport anual solicitat de Congres din 2018.
Majoritatea victimelor civile au fost ucise în Afganistan, unde Pentagonul recunoaşte 20 de decese, potrivit părţii publice a raportului, care afirmă că un civil a fost ucis în Somalia în februarie 2020 şi un altul în Irak în martie. Documentul public nu specifică unde a fost ucisă a 23-a victimă sau la ce dată. În plus, Pentagonul şi-a reevaluat bilanţul din 2017 până în 2019, pentru a recunoaşte încă 65 de morţi şi 22 de răniţi, majoritatea din Siria şi Yemen.
Documentul specifică faptul că, deşi Congresul a alocat Pentagonului un buget de 3 milioane de dolari în 2020 pentru plata compensaţiilor financiare familiilor victimelor civile, niciuna dintre aceste despăgubiri nu a fost virată.
„Ministerul Apărării nu a oferit sau nu a plătit nicio compensaţie familiilor civile”
ONG-urile publică în mod regulat rapoarte cu bilanţurile mult mai mari despre acțiunile SUA în teatrele de război. Organizaţia Airwars, care enumeră victimele civile ale bombardamentelor aeriene din întreaga lume, subliniază că cele mai conservatoare estimări sunt 102 civili ucişi în operaţiunile SUA din întreaga lume, de cinci ori mai mult decât recunoaşte Pentagonul, potrivit Mediafax.
Misiunea ONU în Afganistan (Unama) a numărat 89 de morţi şi 31 de răniţi din cauza operaţiunilor forţelor de coaliţie conduse de Statele Unite, subliniază Airwars. În Somalia, unde Pentagonul recunoaşte doar un civil ucis, Airwars şi alte ONG-uri estimează numărul de morţi la 7, iar în Siria şi Irak surse locale raportează 6 morţi, adaugă ONG-ul.
„Este frapant faptul că, în 2020, Ministerul Apărării nu a oferit sau nu a plătit nicio compensaţie familiilor civile în cauză, deşi fondurile au fost eliberate de Congres”, a spus Hina Shamsi, oficial al Uniunii Americane pentru Libertăţi Civile (ACLU).