O rachetă cargo capabilă să ajungă oriunde în lume în mai puțin de o oră, inclusă în propunerea de buget a Forțelor Aeriene ale SUA
Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au dezvăluit noi detalii despre planurile ambițioase și controversate privind dezvoltarea unei capabilități de a trimite încărcături de până la 100 tone, inclusiv cargo și personal, oriunde în lume într-un interval de o oră printr-o rachetă spațială sau un produc derivat.
Forțele Aeriene ale SUA au în plan să demonstreze fezabilitatea acestui concept în cadrul unui test programat pentru anul viitor.
Detalii despre acest concept și alte informații au fost incluse în propunerea de buget a Forțelor Aeriene americane pentru anul fiscal 2022, care va include o cerere pentru aproape 48 milioane de dolari în plus de finanțare pentru program. Asta reprezintă o creștere de aproape cinci ori față de finanțarea primată pentru anul fiscal curent.
Propunerea pentru bugetul anului fiscal 2022, dată publicității la sfârșitul lunii mai și făcând parte din bugetul propus pentru întreaga armată americană, a mai identificat și programul Rocket Cargo drept unul dintre eforturile „Avangarde” serviciului.
„Forțele Aeriene nu investesc în dezvoltarea rachetelor comerciale”
Forțele Aeriene ale SUA au dezvăluit pentru prima oară conceptul de Programe Avangarde, un mod de identificare a cercetărilor avansate și eforturilor de dezvoltare de interes, anul trecut. Rocket Cargo este al patrulea astfel de program, altele fiind inițiativa Skyborg pentru dezvoltarea unui „creier de computer” capabil să piloteze diferite tipuri de vehicule aeriene fără pilot, proiectul de muniție Golden Horde, dar și Navigation Technology Satellite 3 (NTS-3).
„Departamentul Forțelor Aeriene încearcă să valorifice investiția comercială actuală de miliarde de dolari pentru a dezvolta cele mai mari rachete de până acum și cu o reutilizare completă pentru a dezvolta și testa capacitatea de a utiliza o rachetă comercială pentru livrarea de încărcătură a Forțelor Aeriene oriunde pe Pământ în mai puțin de o oră, cu o capacitate de 100 de tone”, arată documentele propunerii de buget privind obiectivul principal al programului Rocket Cargo. „Forțele Aeriene nu investesc în dezvoltarea rachetelor comerciale, ci mai degrabă investesc în știința și tehnologia necesară pentru a extinde capacitatea comercială la misiuni unice ale Departamentului de Apărare”, mai arată documentele.
Beneficiile imediate ale acestor capabilități sunt evidente
Asta este în conformitate cu modul în care oficialii militari americani au mai descris acest concept în trecut. În octombrie 2020, Stephen Lyons, Generalul armatei americane și șeful Comandamentului de Transport al SUA (TRANSCOM), a vorbit despre potențialul de a muta „echivalentul unei încărcături C-17 oriunde pe glob în mai puțin de o oră”. Fișa oficială a Forțelor Aeriene pentru aeronava cargo C-17 Globemaster III arată o capacitate maximă de încărcătura de aproximativ 82 de tone, scrie The Drive.
Cea mai recentă propunere de buget a Forțelor Aeriene vorbește despre folosirea mecanismelor tradiționale de contractare, precum și a celor mai puțin tradiționale, cum ar fi Acordurile de cercetare și dezvoltare cooperativă (CRADA), pentru a sprijini efortul Rocket Cargo. De asemenea, Forțele Aeriene par să fi început în mod oficial programul Rocket Cargo, ca propriul proiect distinct, în afara oricăror inițiative avansate de cercetare și dezvoltare mai ample anul trecut. Forțele Aeriene au primit fonduri de puțin peste 9,7 milioane de dolari pentru proiect.
Beneficiile imediate, cel puțin teoretice, ale acestor capabilități sunt evidente. Desfășurarea foarte rapidă de forțe și alte echipamente și provizii pentru a răspunde situațiilor pe teren care apar în timp scurt ar putea fi valoroasă într-o gamă largă de scenarii, de la conflicte până la misiuni umanitare.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Forțele Aeriene ale SUA au testat o rachetă hipersonică cu un avion B-52H Stratofortress
Boeing și Forțele Aeriene australiene anunță primul zbor al unui avion de luptă fără pilot
Forțele Aeriene ale SUA folosesc câinii roboți pentru a-și apăra bazele militare
Oficiali de la Pentagon: Forțele aeriene ale Chinei devin o amenințare uriașă