Prima ţară din Uniunea Europeană care a atins imunitatea de turmă
Malta a vaccinat 70% din populaţia sa adultă cu cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, devenind prima ţară a Uniunii Europene care a obţinut aşa-numita imunitate de turmă, a declarat ministrul Sănătăţii Chris Fearne.
Insula mediteraneană a avut în medie trei cazuri noi de virus în fiecare zi în ultima săptămână, rata de pozitivitate a testelor fiind la un nivel de sub 0,2%. Două cazuri noi au fost raportate luni, relatează Reuters.
„Vaccinurile sunt administrate cu o rată de un vaccin la cinci secunde”, a declarat Fearne într-o conferinţă de presă.
42% din populaţia adultă a primit două doze. Vaccinarea este deschisă în prezent tuturor locuitorilor Maltei cu vârsta peste 16 ani, iar Fearne a spus că şi copiii cu vârsta de 12 ani şi peste vor fi inoculaţi odată ce autorităţile medicale europene vor autoriza utilizare vaccinului pentru această grupă de vărstă.
De când se va renunța la măști
El a anunţat, de asemenea, că purtarea obligatorie a măştilor în aer liber va fi ridicată la 1 iulie pentru persoanele vaccinate, atât timp cât cazurile de infectare rămân scăzute.
Autorităţile sanitare anunţaseră anterior că purtarea măştii nu va mai fi necesară pe plaje de la 1 iunie.
Luni, restricţiile privind sălile de sport şi piscinele au fost ridicate, în timp ce programul restaurantelor a fost prelungit până la miezul nopţii. Anterior aceste trebuiau să închidă la ora 17:00.