Anthony Fauci spune că Tokyo nu este pregătit pentru Jocurile Olimpice. Ce cred japonezii
Tokyo nu este pregătit pentru Jocurile Olimpice, spune doctorul Anthony Fauci. De asemenea, 60-80% dintre japonezi se opun găzduirii olimpiadelor. Jocurile Olimpice de la Tokyo ar urma să înceapă pe 23 iulie.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se apropie cu paşi repezi. Competiţiile sportive ar urma să înceapă pe 23 iulie. Însă asta îl îngrijorează pe doctorul Anthony Fauci, şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase şi Alergii din Statele Unite, pentru că nivelul de oameni imunizaţi din Japonia este destul de mic.
Mai mult, sondajele recente arată că 60-80% dintre japonezi se opun găzduirii Jocurilor Olimpice.
„Putem vorbi de o oarecare îngrijorare”
„Dacă există un nivel scăzut de vaccinare, desigur că putem vorbi de o oarecare îngrijorare. Totul depinde de autorităţile japoneze, de ceea ce vor face cu ţara lor în timpul sezonului olimpic. Sper ca mai mulţi oameni să se imunizeze pentru că procentul scăzut de acum e cu adevărat îngrijorător”, a afirmat dr. Anthony Fauci, potrivit Mediafax.
Aproximativ 11.000 de sportivi olimpici şi 4.400 de sportivi paralimpici sunt aşteptaţi să participe la olimpiada de la Tokyo. Fanii nu vor avea voie în tribune.