Demi Lovato a dezvăluit întregului internet printr-un videoclip postat pe Twitter că se identifică ca fiind o persoană non-binară şi preferă pronumele de „they/them”.
Vedeta a spus că anunţul a fost făcut public în semn de compasiune faţă de persoanele care se identifică ca non-binari dar nu pot împărtăşi lumii acest lucru din motive de siguranţă personală.
Demi Lovato a dezvăluit că se identifică ca fiind o persoană non-binară şi că preferă pronumele „they/them”, informează CNN. Lovato a făcut anunţul miercuri printr-un videoclip postat pe Twitter.
„Simt ca asta reprezintă cel mai bine fluiditatea pe care o resimt în exprimarea genului meu”, a spus Demi Lovato în videoclip.
Lovato a adăugat că a ajuns la decizie „după mult timp de vindecare şi auto-reflecţie”.
„Fac asta pentru cei care nu au reuşit să împărtăşească cine sunt cu adevărat celor dragi. Vă rog să continuaţi să trăiţi în adevărurile voastre şi să ştiţi că vă trimit multă dragoste”, a transmis Demi Lovato fanilor săi, potrivit Mediafax.
Vedeta s-a deschids în faţa fanilor în trecut şi a vorbit deschis despre perioadele mai puţin plăcute prin care a trecut în 2018. Demi Lovato a lansat pe canalul său de youtube „Dancing with the Devil”, o docu-serie în care surprinde interviuri cu Demi, prietenii ei, membrii familiei, dar şi celebrităţi precum Elton John sau Christina Aguilera.
Conform HealthLine, termenul de „nonbinar” poate însemna lucruri diferite pentru diferite persoane. În esenţă, este folosit pentru a descrie pe cineva a cărui identitate de gen nu este exclusiv masculină sau feminină.
Dacă cineva îţi spune că este nonbinar, este întotdeauna important să te întrebi ce înseamnă pentru el/ea a fi nonbinar. Anumite persoane care sunt non-binare îşi exprimă sexul atât ca bărbat, cât şi ca femeie, iar alţii nu le exprima nici ca bărbaţi, nici ca femei.
Non-binar poate fi, de asemenea, utilizat ca termen umbrelă, cuprinzând multe identităţi de gen care nu se încadrează în binarul masculin-feminin.
Deşi non-binarul este adesea considerat ca o idee nouă, genul nonbinar a fost înregistrat încă din anul 400 î.e.n. până în 200 d.Hr., când Hijras – oameni din India, s-au identificat ca dincolo de bărbaţi sau femei.