O mașină Tesla Model S, setată pe Autopilot, a intrat într-o mașină de poliție parcată pe banda de urgență
O mașină Tesla Model S 2015 a intrat în autovehiculul unui șerif adjunct din statul american Washington. Mașina de patrulare era parcată la momentul accidentului.
Potrivit jurnaliștilor de la NBC News, mașina Tesla avea funcția „Autopilot” activată la acel moment. Mai mult, mașina poliției era parcată pe banda de urgență a unei șosele. Mașina de poliție avea și semnalele luminoase aprinse la momentul coliziunii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă vehiculul poliției a suferit „pagube semnificative”.
Acesta este încă un accident în care este implicată funcția „Autopilot” a mașinilor Tesla și arată modul în care capabilitățile funcției pot fi foarte ușor apreciate greșit de către șoferi.
„Trebuie să ținem minte că vehiculele ar putea avea și funcția Autopilot pentru asistență, însă nu ne putem baza că putem ajunge în siguranță de la o destinație la alta”, au precizat reprezentanții Biroului Șerifului într-un comunicat de presă.
Vehiculele Tesla necesită „supravegherea activă a unui șofer”
Accidentul a avut loc într-un moment cât se poate de inoportun pentru Tesla. Departamentul pentru Vehicule Motorizate din California a anunțat recent că investighează producătorul de mașini electrice, condus de Elon Musk, pentru încălcarea legilor statale prin promovarea funcției „Full Self-Driving”, la prețul de 10.000 de dolari. Opțiunea face parte din pachetul de asistență prin Autopilot al companiei.
În ciuda denumirii, care ar implica faptul că mașinile se pot conduce în totalitate singure, vehiculele Tesla nu pot să conducă în mod autonom și necesită „supravegherea activă a unui șofer”.
Tot mai multe accidente au avut loc, unele chiar fatale, în care șoferii au folosit în mod greșit sistemele Autopilot de la bordul mașinilor Tesla și nu le-au supravegheat așa cum ar fi trebuit, potrivit Futurism.
Nu este prima oară când sistemul Autopilot al Tesla este implicat într-un accident cu mașini ale poliției
De fapt, aceasta nu este nici măcar prima oară când sistemul Autopilot este implicat într-un accident cu mașini ale poliției. În luna august, un medic din Carolina de Nord viziona un film pe telefonul său în timp ce mașina Tesla funcționa cu Autopilot. Vehiculul a evitat la limită o mașină de poliție parcată, doar ca mai apoi să intre în coliziune cu alte două.
Sistemul Autopilot a fost folosit și pentru activități riscante și chiar potențial mortale. Recent, mai multe imagini cu un bărbat de 25 de ani pe bancheta din spate a unei mașini Tesla au apărut pe rețelele de socializare online. În interviuri, bărbatul și-a apărut decizia, ceea ce arată înțelegerea limitată a unor șoferi de mașini Tesla.
„De fapt, șoferul trebuie să stea pe bancheta din spate. Mă simt în siguranță pe bancheta din spate, mai mult decât pe scaunul șoferului. Am mai multă încredere în sistemul Autopilot decât în toți ceilalți șoferi de pe șosea”, explica bărbatul într-un interviu.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Tesla introduce opţiunea de Self-Driving pe maşinile sale, însă legislaţia nu permite folosirea sa
Elon Musk: Tesla poate fi cumpărată cu bitcoin
Prima staţie de tip „Supercharger” de la Tesla din Bucureşti
O mașină Tesla a ajutat poliția să prindă un bărbat care comitea infracțiuni din ură