Masca de protecție nu mai este obligatorie din 15 mai, în aer liber
Prima etapă a relaxării va începe din 15 mai, când se va renunța la măștile de protecție la exterior și la restricțiile nocturne, a anunțat președintele României Klaus Iohannis.
„Pe 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu unele excepții, târgurile, piețele sau stații de transport public”, a explicat președintele.
De asemenea, vor fi eliminate restricțiile de circulație de pe parcursul nopții și simultan se va renunța la orice restricție care vizează programul operatorilor economici, a mai spus șeful statului.
Tot din weekendul care urmează activitățile sportive în are liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate.
Cum se pot face nunți și botezuri
Nunțile, botezurile și mesele festive organizate în aer liber nu vor mai fi restricționate de la 1 iunie dacă organizatorul garantează că toți cei prezenți sunt vaccinați.
„În interior vom avea câteva relaxări, care încep majoritatea din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, de de servire în restaurante și așa mai departe. Sunt multe măsuri, ele vor fi prelucrate de Comitetul Național și vor fi toate aduse la cunoștința publicului. Câteva detalii: avem nunți, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 persoane. Nunți, botezuri, mese festive, în interior, maxim 50 persoane de la 1 iunie”, a transmis Klaus Iohannis.
El a precizat că numărul paricipanților va crește etapizat, de la 1 iulie și de la 1 august.
„De la 1 iulie numărul crește, de la 1 august numărul crește. Dar, iar aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți. Deci, mai concret, dacă pe 15 iulie cineva dorește să organizeze o nuntă într-un spațiu închis în interior și garantează că toți participanții sunt vaccinați nu se mai aplică restricționarea la un număr de 70 de persoane”, a adăugat șeful statului, potrivit Mediafax.
Președintele a spus că situația va fi similară în cazul evenimentelor sportive.
„Similar la sălile de sport numărul de participanți este restricționat, dar dacă organizatorul, managerul sălii garantează că toate persoanele sunt vaccinate, numărul de participanți poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite să ne protejeze, să ne reluăm viață normală și încurajează vaccinarea”, a adăugat el.
Relaxare pas cu pas
Relaxarea va fi „pas cu pas”, a declarat președintele Klaus Iohannis, care a spus și care sunt țintele vaccinării: 5 milioane de persoane la 1 iunie, 6 milioane – la 1 iulie și 7 milioane – la 1 august.
„Peste un an de zile a durat până acum pandemia. A fost multă, prea multă suferință în România și îmi pare rău pentru toți cei care au suferit de pe urma acestei boli. Trebuie să ne amintim și de cei care au făcut posibilă gestionarea acestei pandemii, de medici, de personalul medical. Lor le datorăm mulțumiri”, a spus Iohannis.
Președintele a spus că pandemia ne permite „să respirăm”, dar trebuie să ne pregătim pentru România post-pandemică.
„Avem șansa să facem România mai bună, România post pandemică trebuie să fie România în care implementăm reformele, în care avem o dezvoltare susținută, o Românie în care avem investiții în care facem sistemul sanitar mai bun, care face școlile mai sigur, în care se se creează locuri de muncă”, a mai spus Iohannis.
Președintele a mai spus că în ultimele săptămâni campania de vaccinare „a prins viteză” și avem în fiecare zi peste 100.000 de persoane vaccinate, însă este nevoie de mai mult pentru a ieși din pandemie.
„Am stabilit niște ținte de vaccinare (…). Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane, de la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. (,..) Ne pregătim de relaxare, o să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie ca să revenim cu restricții în august, vrem să avem un calendar care ne permite să reluăm multe activități dar care nu ne expun pericolului revenirii poate fi așadar vom avea o relaxare pas cu pas”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.
Cîțu: Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem. Putem să discutăm și despre o frână de mână
Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem la restricții, avertizează premierul Florin Cîțu: „Putem să discutăm și despre o frână de mână, dar dacă ne vaccinăm mai repede, cu atât mai repede ne întoarcem la normalitate”.
„Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem! Nu putem să trecem de pandemie decât dacă ne vaccinăm. Asta e clar, nu este niciun dubiu. Faptul că azi a scăzut așa de rapid rata de pozitivare se datorează în mare parte campaniei de vaccinare de succes”, spune Florin Cîțu, joi, la Digi 24.
Premierul spune că măsurile de relaxare anunțate joi reprezintă o decizie importantă, așteptată de români, dar este doar o etapă.
„Putem să discutăm și despre o frână de mână! Este important să înțelegem că avem aceste decizii astăzi pentru că lumea s-a vaccinat. Dacă vrem să menținem acest calendar de revenire la normalitate, nu e vorba de relaxare, a unei economii după economie, trebuie să ne vaccinăm. Dacă ne vaccinăm mai repede, cu atât mai repede ne întorcem la normalitate”, conchide Cîțu.