Încă o iluzie optică împarte internetul. Unii văd o plajă, iar alții o simplă portieră
O iluzie optică publicată pe platforma TikTok continuă să inducă în eroare utilizatorii rețelelor de socializare online, unele persoane susținând că este vorba despre o plajă și altele despre o portieră.
Imaginea, care a reapărut recent după ce a devenit virală în trecut, arată o plajă întunecată cu valuri și spumă pe nisip și un cer acoperit de nori deasupra.
Cu toate acestea, asta nu este tocmai ceea ce arată fotografia, după cum a explicat @HecticNick, un utilizator de pe TikTok.
O imaginație ieșită din comun
După cum explică utilizatorul, imaginea arată de fapt o portieră ruginită. Însă, nu toți utilizatorii rețelelor de socializare online sunt convinși de acest fapt, iar alții au dat dovadă chiar de o imaginație ieșită din comun.
„Eu pot să le văd pe amândouă și sunt nedumerit” sau „Cine a mai crezut că era, de fapt, Luna?” se numără printre comentariile adunate de fotografie. O altă persoană a pretins chiar că ar fi vorba de „doi șerpi”.
Nimic mai mult decât o simplă portieră
Iluzia optică a mai fost publicată și pe platformele Twitter și Reddit, iar sute de utilizatori încearcă să își dea seama la ce se uită mai exact. O altă persoană a spus chiar că poate vedea „o navă în depărtare”.
Totuși, mulți utilizatori au fost convinși că nu este nimic mai mult decât o simplă portieră, scrie LadBible.
Mai mult, unii utilizatori au încercat să îi ajute pe restul și au explicat că fotograful este „un bun cunoscător al regulii treimilor”, fapt ce contribuie la intensificarea iluziei optice.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Încă o iluzie optică devine virală pe internet și stârnește o dezbatere aprinsă în rândul oamenilor
O iluzie optică simplă ar putea produce o întârziere la nivelul creierului
Cum funcționează iluzia optică ce transformă un creion obișnuit în cauciuc
Iluzia optică care te înnebunește! Ce culoare au, de fapt, cele două cranii