Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a denumirii Cașcaval de Săveni din România în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP).
Cașcavalul de Săveni este o brânză maturată produsă în zona Botoșani.
„Se caracterizează printr-o perioadă lungă de maturare (60 de zile), în urma căreia consistența sa devine onctuoasă și omogenă, iar culoarea mai pronunțată. Gustul său, ușor amărui, se caracterizează prin nuanțe de nucă. Condițiile climatice locale, favorabile dezvoltării pășunilor naturale bogate în floră diversă, contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru producția de Cașcaval de Săveni”, arată reprezentanții CE, potrivit Mediafax.
Acesta se va alătura celor 1.609 produse alimentare deja protejate, dintre care 64 sunt specialități tradiționale garantate.
Conform CE, indicațiile geografice permit consumatorilor să aibă încredere și să distingă produsele de calitate, ajutând, de asemenea, producătorii în comercializarea lor.